Fostul component al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a afirmat că se bucură mult pentru victoria CS Universității Craiova din meciul cu Rapid, chiar dacă jocul nu l-a convins în totalitate, declarându-se plăcut surprins de revenirea alb-albaștrilor. „Jocul cu Rapidul a fost destul de modest, dar cu două faze de manual fotbalistic, și aici mă refer la golurile lui Brandan și Bawab. Au fost și barele alea două, dar nu se pun niciodată. Târgu Jiu a avut la Dinamo trei bare, dar nu a câștigat, deci au fost în zadar, au contat doar în ochii suporterilor, nu și în clasament. Am fost mai buni ca ei și am luat cele trei puncte, iar asta e tot ce contează. Sincer să fiu, nu mă așteptam la parcursul bun de până acum, dar mă bucur și sunt de felicitat ambii antrenori, dar și băieții, pentru că au reușit să strângă rândurile și să formeze o echipă redutabilă“, a declarat „Roșu“ pentru GdS.
„O să câștigăm și cu Ceahlăul“
Întrebat despre partida cu Ceahlăul Piatra Neamț, programată sâmbătă, de la ora 15.30 (Look Plus), pe „Ion Oblemenco“, Nae Ungureanu a spus că este liniștit în privința deznodământului, punctând că și-ar dori un public numeros și să fie o bună repetiție în perspectiva întâlnirii cu Steaua, din sferturile Cupei României, duel care va avea loc joi, 4 decembrie, de la 20.30.
„Normal că o să câștigăm și cu Ceahlăul, nici nu încape în discuție altceva. Am ajuns de speriat, în sensul pozitiv al cuvântului, după rezultatele ăstea din ultimul timp. Ceahlăul nu este o echipă imprevizibilă, e studiată de ai noștri și nu o să avem probleme. Jucăm la o oră rezonabilă sâmbătă și mă aștept la multă lume la stadion, pentru că trebuie să pregătim și partida cu Steaua, din Cupa României. Publicul trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor, să aducă plusul acela care să conducă echipa spre victorie. Nu contează cine marchează, ci să avem un gol mai mult decât ei ca să luăm punctele“, a spus Ungureanu, sperând la un parcurs cel puțin la fel de bun și în partea a doua: „Acum trebuie să pregătim bine și returul, pentru că avem valoare și putem fi acolo în față“.
Se pun în vânzare biletele pentru jocul cu Steaua
Conducerea grupării oltene a anunțat că de astăzi vor fi puse în vânzare biletele pentru jocul cu Steaua. Tichetele vor putea fi cumpărare de la casele stadionului „Ion Oblemenco“, de la magazinul clubului din English Park, cât şi online, de pe www.biletecsuc.ro, prețurile fiind următoarele: peluze – 5 lei, tribuna a II-a – 15 lei, tribuna I – 20 lei, tribuna 0 – 35 lei.
Clubul Rapid a fost sancţionat ieri de Comisia de Disciplină a FRF cu o penalizare sportivă de 22.500 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la partida de luni cu CS Universitatea Craiova. La rândul său, clubul din Bănie a fost „urecheat“, primind „avertisment“ tot pentru incidente provocate în timpul meciului din cadrul etapei a 15-a a Ligii I.