Naționala feminină de handbal a României a avut parte de un debut infernal la Campionatul European din Ungaria și Croația. Tricolorele n-au avut nici o şansă duminică seară, la Debrecen, împotriva celui mai greu adversar din grupa B, Norvegia, în fața căruia au pierdut la o diferență de opt goluri, scor 27-19 (16-7).
Aurelia Brădeanu și colegele sale vor disputa astăzi, de la ora 19.15 (TVR 2), al doilea meci de foc din grupă, urmând să întâlnească tot o puternică selecționată nordică, Danemarca.
Deși au debutat cu stângul la EURO, cu un eșec usturător, tricolorele sunt optimiste în privința calificării. Înfrângerea în fața campioanei olimpice și vicecampioanei continentale nu le-a demoralizat pe fetele lui Gheorghe Tadici. Promit
să-şi ia revanşa cu Danemarca într-un meci de care se leagă toate speranțele lor pentru o clasare în primele opt.
„Ne dorim enorm să facem lucruri bune. Este un duş rece. Probabil că în următorul meci o să fie mult mai bine“, a spus Aurelia Brădeanu.
„Sper într-un joc mult mai bun. Nu asta e valoarea echipei. Am încredere în ele în continuare şi sunt convins că vor mai mult“, a completat selecţionerul Gheorghe Tadici. Despre înfrângerea cu Norvegia, selecționerul a spus că greșelile și ratările elevelor sale au cântărit decisiv: „Am pierdut din cauza greșelilor pe care le-am făcut și a ratărilor, de la șase sau șapte metri, pe care le-am avut. Am ajutat-o și pe portărița lor să scoată atâtea mingi. Îmi pare rău de acest rezultat. Norvegia a meritat victoria. A avut un joc în viteză, pe poartă, și a profitat de toate oportunitățile. Mai sunt două jocuri în grupe și sper ca noi să evoluăm mult mai bine, să mărim viteza de joc și să reducem din ratările acestea unu la unu“.
În primul lor meci din grupa B, danezele au învins Ucraina, scor 32-23.
Suporterii români s-au făcut remarcați
1.500 de fani, printre care și un grup de suporteri din Craiova, le-au încurajat pe românce la Debrecen. Şi preşedintele Federaţiei s-a dus în Ungaria după ele. Alexandru Dedu crede că naţionala ar putea urca din nou pe podium, în ciuda începutului slab din grupe.
„E un Campionat European lung. Orice rezultat este posibil, nu e doar un meci, şi trebuie să ne păstrăm speranţa. Orice se poate întâmpla. Eu sunt sigur că nu asta e valoarea fetelor. Personal, apreciez că au fost foarte mulţi români la meciul de la Debrecen, cunoscători de handbal, au tratat echipa cu dragoste şi respect. Au arătat că ştiu că avem foarte multe meciuri în faţă, iar faptul că azi (duminică – n.r.) a fost un meci mai puţin reuşit nu a schimbat atitudinea lor pozitivă faţă de fete“, a declarat Dedu, citat de Mediafax.
Neagu: Trebuie să ne ridicăm
Cristina Neagu, principala marcatoare pentru România, cu șapte goluri, este hotărâtă să uite eșecul cu Norvegia și să o ia de la capăt.
„Trebuie să ne ridicăm. Până la urmă, este doar primul meci de la turneul final. Este dureroasă pentru noi această partidă cu Norvegia. Aveam aşteptări mari, am crezut că vom merge din egal în egal şi ne vom lupta pentru victorie, dar dacă vrem să reuşim la acest Campionat European trebuie să ne ridicăm, să punem lucrurile la punct şi să facem un joc mult mai bun cu Danemarca, pentru a avea o şansă“.
Neagu a pus eșecul cu Norvegia pe seama golurilor uşoare primite de România pe contraatac: „Noi n-am alergat înapoi, ele au înscris foarte multe goluri pe contraatac, poate jumătate, nu ştiu exact. Apărarea noastră a fost slabă, am ratat mult din poziţii clare de la şase metri. Ce să zic, a fost genul acela de zi perfectă pentru Norvegia şi foarte slabă pentru noi. Am ratat mult, nu am alergat înapoi şi când primeşti trei-patru, şapte, zece goluri uşoare, pe contraatac, pici puţin şi psihic. Se pune puţină presiune când se vorbeşte de dependenţa de mine. Eu sunt o singură jucătoare până la urmă. Încerc să-mi fac treaba aşa cum o fac şi celelalte colege. Jocul de handbal se practică în şapte jucătoare, nu cu una singură“, a spus interul formației Buducnost.
În ultimul meci din grupa B, România va întâlni joi Ucraina. Azi, Ucraina joacă în compania Norvegiei, de la ora 21.30 (TVR 3).
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în faza celor două grupe principale, în care meciurile se vor juca între 13 şi 17 decembrie. Primele două clasate în această fază vor juca semifinalele în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc pe 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.