Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova continuă seria rezultatelor negative. Oltenii au fost învinşi aseară, în deplasare, de penultima clasată în Liga Naţională, Timba Timişoara, cu scorul de 99-90 (32-19, 21-21, 24-15, 22-35).
Pentru SCM-U au evoluat: Petrişor (9 puncte), Bureau (3), Velickovic (20), Santa (15), Krstanovic (11), Boltic (11), D. Andrei (2), Otovic (5), Bosnjak (14) şi Ciotlăuş.
Elevii lui Andelko Mandic încheie turul campionatului pe locul 11, cu 16 puncte, având patru victorii şi opt înfrângeri, dintre care patru consecutive.