
Oficialii CS Universitatea Craiova și fundașul stânga Gabriel Velcovici au ajuns la acord privind rezilierea contractului.
„Clubul nostru anunţă rezilierea contractului lui Gabi Velcovici. Fundaşul de bandă stângă a venit la CS Universitatea în vara lui 2013, odată cu demararea proiectului ce-şi propune renaşterea fotbalului din Bănie. *Baronul* a jucat în zece partide în anul promovării, marcând o dată, în victoria cu 3-1 din deplasarea de la Bistriţa. În prima ligă nu a reuşit să se impună în prima garnitură, evoluând în patru partide, 3 în campionat şi una în Cupa României. CS Universitatea Craiova îi mulţumeşte lui Gabriel Velcovici pentru activitatea desfăşurată în cadrul clubului şi îi doreşte succes în carieră”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării oltene.