Sfârșitul de săptămână va fi plin de evenimente în materie de fotbal, pe plan local fiind programate mai multe partide amicale, și asta pentru că a trecut vremea acomodării la efort. Divizionara C CS Podari va întâlni, de la ora 11.00, pe terenul de la Făcăi, formația de juniori A a clubului CFR Romgaz Craiova, antrenată de Florin Șoavă. Celelalte două reprezentante ale Doljului din Liga a III-a și-au stabilit și ele jocuri-test. CSO Filiași se va deplasa la Motru pentru o întâlnire cu Minerul, ce va avea loc tot de la ora 11.00. Ar fi a doua dispută dintre cele două formații din această săptămână, în prima impunându-se trupa lui Gigi Ciurea, scor 1-0. La rândul său, ACS Viitorul Municipal Craiova va juca, tot de la 11.00, la Ișalnița, în compania liderului campionatului județean, CS Universitatea II Craiova.
UPDATE: Partida ACSVM Craiova – CS Universitatea II Craiova se va disputa de la ora 11.00 pe stadionul „Aripile” de lângă Aeroport, şi asta pentru că oficialii echipei adoptate de comuna Işalniţa au dorit să protejeze terenul de joc în urma ploilor abundente din ultima vreme. Decizia s-a luat în această dimineaţă.