4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu: Mergem după puncte la Dinamo

Pascu: Mergem după puncte la Dinamo

Divizia A1 de volei programează astăzi o etapă intermediară, iar cele două echipe de la SCM-U Craiova vor evolua în Capitală. Băieții vor întâlni, de la ora 17.00 (Digisport3), rivala de-o viață, Dinamo București, și au plecat ieri cu obiectivul de a obține punct sau puncte pe terenul echipei clasate pe locul trei, de care îi despart doar două puncte. Ambele formații au pierdut meciurile disputate etapa trecută. Oltenii au fost învinși cu 3-1 în deplasare, de ACSVM Zalău (locul 2), iar Dinamo a pierdut cu 3-2 pe terenul ultimei clasate, Steaua București.
„Ca de obicei, când vorbim de confruntarea cu Dinamo ne așteaptă un meci greu, dar mergem să jucăm cât mai bine pentru a câștiga punct sau puncte. Sper să ne concentrăm mai bine pe finaluri de set, și mă refer la acest aspect ținând cont de ce s-a întâmplat runda trecută la Zalău. Băieții și-au revenit după eșec, au un moral bun și sunt dornici să învingă Dinamo. Milev va lipsi în continuare, nu și-a revenit după entorsa suferită, iar Voinea este nerefăcut complet“, a spus ieri, pentru GdS, antrenorul Dănuț Pascu.
Tot astăzi, de la ora 17.30, voleibalistele craiovene vor avea meci greu pe terenul formației clasate pe locul doi, CSM București. Având în vedere că delegația craioveană se va deplasa în Capitală în ziua meciului este greu de crezut că oltencele, aflate pe locul zece, vor emite pretenții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS