5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportACSVM Craiova, victorie la „masa verde”

ACSVM Craiova, victorie la „masa verde”

Victor Naicu nu este prea încântat de neprezentarea Minerului Mehedinți (foto: Alexandru Vîrtosu)
Victor Naicu nu este prea încântat de neprezentarea Minerului Mehedinți (foto: Alexandru Vîrtosu)

Vineri s-a reluat și returul campionatului la Liga a III-a, iar prima reprezentantă a Doljului care a intrat în „pâine”, ACS Viitorul Municipal Craiova, a avut parte de o surpriză: Minerul Mehedinți nu s-a prezentat la Ișalnița pentru confruntarea din etapa a 14-a din seria a 4-a. Mehedințenii s-au confruntat cu probleme financiare în această iarnă, iar jucătorii au părăsit echipa rând pe rând, astfel ajungându-se la prima neprezentare, la cea de-a treia urmând să fie excluși.
Antrenorul ACSVM Craiova, Victor Naicu, nu s-a bucurat prea tare de cele trei puncte câștigate la „masa verde”, considerând că echipa sa avea nevoie să ia pulsul campionatului. „Ca să glumesc un pic, pot spune că am debutat cu dreptul, că am câștigat cu 3-0. Nu prea mă bucur de situație, că punctele astea nu ne ajută cu nimic. Dacă Minerul se prezintă de săptămâna viitoare la meciuri ar fi o treabă, dar dacă se retrag nu avem nici un avantaj. Dacă toată lumea stă și cu ei, deja din 12 etape mai sunt zece de jucat. Era bine să fi jucat, să fi intrat și noi în febra campionatului, dar dacă așa a fost să fie… Etapa viitoare vom juca la Arad, dar nici UTA Bătrâna Doamnă nu a jucat astăzi deci până la urmă e bine”, a declarat Victor Naicu, pentru GdS.

CSO Filiași și CS Podari joacă sâmbătă

Celelalte două reprezentante ale Doljului din Liga a III-a vor intra în luptă sâmbătă, de la ora 15.00. Tot în seria a 4-a, CSO Filiași va evolua în deplasare împotriva celor de la Național Sebiș, iar în seria 3, CS Podari va evolua la Șotânga contra echipei FCM Târgoviște. Confruntarea de la Sebiș va fi arbitrată de o brigadă orădeană, formată din: Rareș George Vidican, Rareș Lakatos și Ciprian Fiter, observatori fiind timișorenii Ion Mureșan și Romeo Malac. Disputa din județul Dâmbovița îl va avea „central” pe Sergiu Anton și „asistenți” pe Mihăiță Necula și Ionuț Traian Neacșu, toți trei din Capitală, observatori fiind desemnați Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc), respectiv Marian Rusu (Bucureşti).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS