Jucătorul sârb al echipei de baschet SCM-U Craiova a adus victoria în meciul cu Oradea, chiar în ultima secundă, cu o aruncare de la trei puncte. După al optulea succes din acest sezon, matematic, oltenii mai au șanse la play-off.
Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, în fața vicecampioanei CSM Oradea, cu scorul de 98-95 (29-32, 26-24, 19-22, 24-17), grație unui coș de la distanță marcat de Djordje Micic în ultima secundă de joc.
A fost o aruncare în care baschetbalistul sârb al oltenilor parcă ar fi adunat toată frustrarea din acest sezon, a fanilor și a jucătorilor. Craiova a obținut a opta victorie stagională și păstrează matematic șanse de calificare în play-off, chiar dacă va fi foarte greu să ajungă pentru a treia oară consecutiv în primele opt formații din Liga Națională.
Partida de sâmbătă, desfășurată în micuța sală „Ion Constantinescu“ – arhiplină, a fost spectaculoasă, palpitantă și cu un ritm alert, dovadă stând și numărul mare de puncte marcate de cele două echipe, ceea ce totodată arată și nivelul modest de apărare la ambele panouri.
Jocul a fost echilibrat, iar singura dată când o echipă a reușit să se distanțeze a fost în sfertul al treilea, când bihorenii au condus cu zece puncte (scor 76-66). Încurajați de o sală ca un vulcan, elevii lui Andelko Mandic au revenit incredibil, iar finalul a fost pe muchie de cuțit.
Ultimul minut de joc parcă a durat o veșnicie. Micic a adus Craiova în avantaj, cu o aruncare de trei puncte (93-90), apoi, după o recuperare a lui Bozovic, Dragoș Andrei a fost faultat, dar a transformat doar una din cele două lovituri libere, ducând scorul la 94-90. Pe atacul oaspeților, Micic a faultat, iar Dillon a fructificat două libere, scorul devenind 94-92. Cu șapte secunde înainte de final, Dragoș Andrei a beneficiat din nou de două libere, dar, în loc să le transforme pe ambele și să închidă jocul, a ratat una. În loc de 96-92 a fost 95-92. Cu șase secunde înainte de final, orădenii au egalat (95-95), după ce Markovic a transformat cele trei aruncări libere de care a beneficiat, după un fault al aceluiași Micic, care în următoarele secunde avea să devină eroul jocului. Aruncarea sa, venită în ultima secvență, putea duce meciul în prelungiri, dar mingea a intrat în coș, „aruncând“ tribunele în aer.
„Fanii ne-au dat energie“
Micic și-a luat revanșa, după ce în urma unor faze similare, cu el în prim-plan, SCM-U Craiova a pierdut nu unu, ci două meciuri cu macedonenii de la Kumanovo, în Liga Balcanică.
Formația din Bănie a mai câștigat un singur meci în ultima secundă în ediția actuală din Liga Națională, chiar în runda inagurală, când Travis Bureau a marcat coșul victoriei în meciul de la Târgu Jiu, cu Energia.
În 2014, alb-albaștrii au simțit mai mult gustul înfrângerii după ultima fază, așa cum s-a întâmplat în meciurile cu Kumanovo, mai sus-amintite, dar și în partida din campionatul intern cu BCM-U Pitești (scor 76-75), în timp ce în jocul cu Gaz Metan Mediaș, oltenii au fost învinși în ultimul minut, cu scorul de 78-73.
Djordje Micic, jucător venit în iarnă la Craiova, este genul de baschetbalist cu lipici la public. Încă de la primele sale apariții în tricoul alb-albastru, sârbul a arătat spirit de luptător, intrând repede la inimile fanilor. Sâmbătă, după ce a marcat coșul victoriei, a fugit și, cu riscul unei accidentări, a escaladat un perete pentru a ajunge la galeria craioveană, care a făcut spectacol în timpul meciului.
La final, a spus că fanii i-au dat energie. „A fost atmosferă incredibilă! Spectatorii ne-au dat mai multă energie. Am obținut o victorie mare pe care o meritam cu siguranță. A fost un meci pe placul publicului cred și, chiar dacă nu mai avem șanse mari la play-off vreau să îmi felicit colegii, staff-ul și publicul pentru ce s-a întâmplat în jocul cu Oradea. Invit fanii să ne susțină și la meciul următor, cel de miercuri, cu Sigal Priștina, din Liga Balcanică“, a spus Micic.
Pentru Craiova au evoluat jucătorii: Bureau (4puncte), Bozovic (16), Boltic (25), Şanta (2), Marojevic (17), Micic (20), Andrei (5) şi Bosnjak (9).
Cu un bilanț de opt victorii și 12 înfrângeri, SCM-U Craiova (locul 11, 28 de puncte) trebuie să câștige toate cele patru meciuri pe care le mai are de disputat în retur, cu Energia (restanță), Sibiu, Steaua, Timba și să beneficienze de ajutor indirect din partea contracandidatelor.
Tot sâmbătă, Energia Târgu Jiu (locul 5, 32p) a învins, în deplasare, pe Timba Timișoara, cu scorul de 98-65.