Cele patru luptătoare care au urcat luni în cușcă în gala de MMA din Polivalenta craioveană au fost aclamate de peste 4.500 de spectatori. Diana Belbița, Cristina Stanciu, Alice Ardelean și unguroaica Renata Cseh Lantos și-au cărat pumni și au luptat fără menajamente, iar publicul le-a răsplătit cu aplauze pentru efortul depus. În cadrul aceleiași gale, craioveanul Florin Boboc a fost învins de Tolea Ciumac, iar Ionuț „Pitbull“ Atodiresei a pierdut în fața unui azer.
Craiovenii au avut parte luni de o seară incendiară, plină de adrenalină, la Sala Polivalentă, unde a avut loc gala de MMA (arte marțiale mixte) RXF 17, promoție organizată de Sebastian Vieru. Curioși, dar și susținători ai luptelor, peste 4.500 de oameni, au umplut tribunele Polivalentei pentru a vedea pe viu o bătaie în cușcă.
Spectacolul, care a durat mai bine de patru ore, a început într-un mod fierbinte pentru bărbații din sală. Trei fete aproape dezbrăcate au încins atmosfera printr-un dans incendiar.
În primul meci, Laurențiu Călugăru l-a învins pe Ion Vodă (categoria 77 kg), în repriza întâi, prin strangulare. A urmat încă două confruntări decise înainte de finalul primei reprize. Aurel „Minerul“ Pîrtea l-a învins, prin KO tehnic, pe Cătălin Miron, tot la 77 kg, iar Marian Iordan (95 kg), debutant în MMA, l-a învins după numai un minut pe Alex „Greuceanu“ Stoica, tot prin KO tehnic. După debutul victorios, Iordan și-a manifestat bucuria, făcând câteva tumbe în cușcă, iar adversarul său a părăsit cușca ajutat de medici, după ce s-a accidentat la gleznă.
A urmat o victorie surprinzătoare a debutantului Dorin Stan (77kg) în fața lui Marius Tiță, prin KO, în repriza a doua. Stan a oferit momente emoționante, după ce a fost declarat câștigător. Văzând că adversarul său are nasul spart, Dorin l-a pupat pe frunte, cerându-și scuze.
Într-un meci pentru centură, la categoria 70 de kilograme, Dinu Bucaleț l-a învins, în prima rundă, prin armbar, pe Adrian „Cobra“ Sturzu, devenind campionul acestei categorii.
A urmat încă o victorie rapidă, a lui Sergiu Breb (- 95 kg), în fața debutantului Andrei Nastac, prin KO în prima rundă.
Cele două meciuri ale fetelor, ambele la categoria 60 kg, au fost savurate de public. După ce băieții fie încheiaseră meciurile prea repede, fie nu prea făcuseră spectacol, Cristina Stanciu și Alice Ardelean au debutat în forță, cu o rafală de pumni care au lăsat urme pe figura lui Alice Ardelean. Spectatorii au apreciat lupta și le-au încurajat zgomotos pe fete, așa cum nu se întâmplase mai înainte. Nici una nu a reușit să dea lovitura decisivă, iar victoria i-a revenit Cristinei Stanciu, la decizie.
Diana Belbița, victorie spectaculoasă cu unguroaica
Și al doilea meci între fete a fost încântător, cu multă acțiune. Diana Belbiţa, de la Severin, cea care își spune „Prințesa Războinică“, a obţinut o victorie spectaculoasă, la puncte, în faţa unguroaicei Renata Cseh Lantos. Susținută de public, Diana a tăbărât pe adversară, i-a dat o cascadă de pumni în cap, dar sportiva din țara vecină, foarte puternică, și-a revenit în runda a treia. Era prea târziu, iar Renata Cseh Lantos, neînvinsă înaintea acestui meci, a fost declarată învinsă, părăsind cușca, având fața „șifonată“. Câștigătoarea Diana Belbița a luat un steag tricolor și s-a cățărat pe marginile cuștii pentru a sărbători victoria. Gestul său a stârnit aplauzele.
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Mulțumesc antrenorului meu, Constantin Mitroi, pentru răbdarea de care dă dovadă, dar și fostului meu antrenor, care m-a format“, a spus olteanca.
Ciumac: Îmi era rușine să termin devreme meciul
Singurul craiovean prezent în gală, Florin Boboc, l-a înfruntat pe Tolea Ciumac, la categoria +95 de kilograme. Deși mulți credeau că luptătorul din Bănie va fi învins repede de uriașul Tolea, Boboc, chiar dacă a avut fața aproape plină de sânge, a rezistat trei reprize, adică 15 minute. Arbitrii l-au declarat învingător pe Ciumac, cu decizie în unanimitate. „Florin Boboc a avut un meci greu. Adversarul său avea cu 30 de kilograme mai mult și cu 20 de centimetri în plus. I-am spus după meci că oamenii mari acceptă provocări mari, pentru că doar acestea te pot duce către reușită. Aștept următorul lui meci și vă asigur că chiar dacă acum nu am avut timp, pe viitor mă voi ocupa de pregătirea lui. Are nevoie de parteneri buni de sparring“, a spus ieri Ionuț Pucă, de la Power Gym Craiova, organizatorul local al galei RXF 17.
La rândul său, Tolea Ciumac a spus că era sigur că va învinge, dar s-a gândit că publicul își dorește un meci mai lung: „Am zis că o să dureze mai puțin meciul, dar îmi era rușine să termin devreme. Publicul voia să vadă bătaie, adversarului îi era și lui rușine să iasă prea repede bătut. A fost mai frumos așa. Eu sunt genul «lasă-mă să te las». Am controlat meciul, dar nu am vrut să risc“.
Uriașul luptător a spus că vrea să mai lupte mulți ani în cușcă: „Mă las de sportul ăsta când m-or scoate cu targa din cușcă sau când iau bătaie să fiu rupt pe față, plin de sânge, să mă întorc cu spatele, să nu mai știu de unde vin și să strig „mama”. Până atunci, mai pierd meciuri, dar dacă nu iau bătaie nu mă las“.
Florin Boboc și-a făcut intrarea în cușcă pe melodia „Simply the Best“ a Tinei Turner, interpretată de artista craioveană Reyna Vox, în timp ce Ciumac s-a ținut de cuvânt și a ieșit de la vestiare pe melodia „M-a făcut mama oltean“. Reyna Vox, însoțită de trupa de dansatori Freaks, dar și Tarzy au cântat și înainte de debutul galei.
Într-un meci la categoria +95 kilograme, Cristian Mitrea l-a învins, în prima rundă, pe britanicul Marvin Campbell. Englezul, fără victorie în MMA, a fost aproape să producă surpriza în debut de meci, punându-l la podea pe român, dar Mitrea s-a impus prin kimura (tehnică articulară pe braţ).
În meciul cel mai aşteptat al galei, Ionuţ „Pitbull“ Atodiresei nu a reuşit să reziste nici o repriză în faţa azerului Samir Aliyev, acesta din urmă prinzând un Leg Lock (blocarea piciorului adversarului) în ultimele secunde ale rundei întâi. „Mulţumesc craiovenilor pentru susţinere. Eu sunt începător la MMA şi mai am multe de învăţat. Îl felicit de Aliyev, este extrem de pregătit“, a spus „Pitbull“ Atodiresei.
Spectatorii, sensibili la drama fraților Rotaru
Ionuţ Pucă, antrenorul-manager de la Power Gym Craiova, s-a gândit ca începând de la această gală să inițieze campanii de ajutorare a celor aflaţi în nevoie. Acum, pentru trei frați rămași orfani luna trecută s-au strâns peste 6.000 de lei de la public. „Până acum, s-au strâns 6.200 de lei pentru fraţii Rotaru, iar un domn care are restaurant le oferă copiilor o masă pe zi, timp de șase luni, dar și suma de 500 de lei lunar“, a spus Ionuț Pucă.
Acesta anunțase săptămâna trecută că luptătorul Mircea Ursu intenționa să doneze pentru copii o parte din bursă, numai că meciul dintre acesta și ungurul Istvan Ruzsinszky nu a mai avut loc, organizatorii anunțând în ziua galei că Ruzsinszky a suferit un accident şi nu a mai putut ajunge în Bănie. În plus, alți 25 de copii au primit rechizite și dulciuri din partea unor sponsori.
Galerie foto realizată de Claudiu Tudor: