5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Viperele“ nu renunță la play-off

„Viperele“ nu renunță la play-off

Antrenorul formației CSM Vâlcea, Alexandru Pelici, a prins „glas“ după victoria obținută sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, cu Unirea Târlungeni, și își dorește alte trei puncte în confruntarea de astăzi, de la ora 15.00, din Banat, contra „gugulanilor“ de la FC Caransebeș, partida contând pentru etapa a 20-a din Liga a II-a, seria 2.
„Încercăm să scoatem maximum din jocul de la Caransebeş. În momentul acesta nu mai depindem doar de noi, nici în situaţia în care batem la Caransebeş nu e sigur că vom prinde play-off-ul, pentru că stăm la mâna rezultatelor celor de la Satu Mare şi Târlungeni. Determinarea s-a văzut în toate jocurile, echipa este într-un moment de reconstrucţie, a pornit la drum cu un obiectiv, pe parcurs s-a reconsiderat obiectivul, anume reformarea echipei şi accederea în play-off, speranţe mai sunt“, a declarat Pelici, pentru site-ul oficial al grupării din Zăvoi.
CSM Vâlcea se află pe locul șapte, cu 21 de puncte, la doar două distanță de ocupanta poziției a șasea, Olimpia Satu Mare.
Partida de la Caransebeș va fi arbitrată de craioveanul Omar Cristian Dumitrică, ajutat de asistenții bucureșteni Dragoș Baluna și Alexandru Midvichi, rezervă fiind craioveanca Alina Peşu. Observator pentru arbitri a fost desemnat Ion Mureșan (Timişoara), iar pentru joc Constantin Constantinescu (Slatina).

Slatina i-a pus gând rău lui FC Bihor

Tot în „intermediara“ de astăzi, FC Olt va întâlni, pe stadionul „1 Mai“ din Slatina, pe FC Bihor Oradea, iar elevii lui Dan Oprescu nu concep să nu câștige duelul cu antepenultima clasată. „Am făcut destule greşeli la Reșița și trebuie să nu le mai repetăm. Când câştigăm, câştigăm toţi, când pierdem, pierdem toţi, important este să mergem mai departe, să ne revanşăm cu FC Bihor. Trebuie să câştigăm neapărat cu FC Bihor, să rămânem pe locul trei“, a declarat atacantul slătinenilor, Bobi Verdeş, conform gazetanoua.ro.
Disputa de pe „1 Mai“ îl va avea la centru pe Andrei Lucian Ţiţii (Sibiu), la cele două tușe pe Alexandru Mihăilă (Vâlcea) și Ramona Doriana Bunget (Târgu Jiu), rezervă fiind Iuliana Elena Demetrescu (Vâlcea). Observatori sunt Fevronia Ion (Craiova), respectiv Iordan Angelescu (Bucureşti).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS