5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportŞi Astra-i de bătut

Şi Astra-i de bătut

Alb-albaştrii nu au decât varianta atacului dacă vor să câştige primul meci din retur, de pe „Extensiv“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Alb-albaştrii nu au decât varianta atacului dacă vor să câştige primul meci din retur, de pe „Extensiv“ (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Victoria obținută la Ploiești și modul cum a îngenuncheat-o pe Petrolul o „condamnă“ pe CS Universitatea Craiova să bifeze „dubla“ victorie-spectacol cu Astra Ploiești, pe care o va avea adversară sâmbătă, de la ora 15.30 (Digi Sport), pe stadionul „Extensiv“, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a din Liga I. Ar fi primul succes al alb-albaștrilor în noua „casă“ și al 17-lea meci fără înfrângere, iar asta îi motivează foarte tare pe elevii lui Emil Săndoi și Sorin Cârțu.
„Ne așteaptă un meci greu, Astra e o echipă bună, dar rezultatul înregistrat la Ploiești ne-a dat încredere și sperăm să avem o evoluție bună, cum a fost cea din repriza a doua cu Petrolul. Îmi doresc foarte mult să luăm cele trei puncte și să ne revanșăm pentru meciul tur, când am încasat cinci goluri la Giurgiu. Am face al 17-lea meci pozitiv, un record pentru care am muncit mult cu toții“, a spus fundașul ivorian Stephane Acka.
„Toată lumea a muncit, dar primii care trebuie felicitați pentru această performanță de invincibilitate sunt jucătorii. Și în ceea ce privește banca tehnică, lumea trebuie să înțeleagă că nu a fost doar meritul lui Cârțu și Săndoi. Lângă noi au muncit Silviu Lung, Ionuț Moșteanu, Adrian Popescu și Cornel Blejan. Munca fiecăruia din staff-ul tehnic a fost deosebit de importantă. Acum trebuie să rămânem concentrați și să învingem și pe Astra“, a comentat „principalul“ Emil Săndoi.

Săndoi: Trebuie să fim prudenți

Antrenorul craiovenilor, Emil Săndoi, își dorește foarte mult ca echipa să practice un joc care să-i mulțumească pe cei care vor lua loc în tribunele „Extensivului“ și cei de la tv, dar cel mai mult vrea punctele puse în jocul cu Astra. „Mâine (sâmbătă – n.r.) vom juca împotriva Astrei, o altă echipă care face parte din elita Ligii I, și sperăm să avem și de această dată un rezultat bun. Suntem pe o pantă ascendentă, însă trebuie să fim prudenți și să ținem cont că Astra vine după o victorie cu Rapid și a dat semne în ultima perioadă că a revenit la prestațiile bune cu care ne obișnuise în anii trecuți. Este o echipă de cupe europene, deci suntem convinși că vom avea un joc greu. Nu știu dacă se poate să facem și un rezultat bun, și spectacol. Cele mai importante sunt punctele puse în joc. Nu mă interesează diferența de scor. Ar fi prima victorie de acasă și ar fi foarte importantă pentru suporteri, în rest să știți că nu contează de unde aduci punctele“, a spus Săndoi. „Nu știu dacă vom pune om special pentru Budescu. În general, tratăm echipa și este normal ca atunci când adversarul nostru are anumite puncte forte să încercăm să le anihilăm. Vă reamintesc că Astra are mulți jucători tehnici și valoroși, dar vor primi atenția cuvenită. Lung și Găman sunt jucători crescuți aici, pe care îi apreciez și mă bucur pentru succesul pe care-l au“, a completat tehnicianul craiovean.

Sunt probleme de lot

Emil Săndoi regretă că nu-i poate folosi pe Târnăcop și Nuno Rocha contra Astrei, fiind suspendați, admițând că mai sunt și alte probleme medicale, dar este convins că totul va fi bine la final. „Ne pare rău că îi avem suspendați pe Târnăcop și Nuno Rocha, dar sunt convins că jucătorii care îi vor înlocui se vor ridica la așteptările noastre, pentru că s-au pregătit foarte bine. Mai sunt mici probleme medicale la lot, dar sperăm ca până la ora partidei să-și revină. Este îmbucurător că Frăsinescu nu are ruptură musculară și își va reveni mai repede. Această întrerupere datorată jocului echipei naționale cu Insulele Feroe va fi benefică pentru noi și din acest punct de vedere, jucătorii cu mici probleme medicale și-ar reveni total“, a spus Săndoi, convins că argentinianul Pablo Brandan își va prelungi contractul cu CS Universitatea: „Sunt convins că Pablo va continua cu noi. Sunt bucuros pentru el că a reușit să treacă peste o perioadă mai dificilă, pentru că a avut și unele probleme de sănătate. Pe Teixeira îl apreciez ca jucător, dar să lăsăm timpul să treacă, să se termine campionatul și vom stabili“, a încheiat Săndoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS