4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPeste o mie de turişti s-au distrat la Rânca

Peste o mie de turişti s-au distrat la Rânca

Iarnă autentică la Rânca (Foto: Eugen Măruţă)
Iarnă autentică la Rânca (Foto: Eugen Măruţă)

Peste o mie de turişti s-au aflat la Rânca, Gorj, la sfârşitul săptămânii trecute. În ciuda faptului că prima lună de primăvară este pe sfârşite, la Rânca este mai multă zăpadă ca în miez de iarnă, iar cele şase pârtii au fost deschise pentru amatorii sporturilor specifice sezonului rece. Cei împătimiţi de schi au mers pe pârtie, iar cei care iubesc muntele au putut face drumeţii în zona telescaunului de sub Vârful Păpuşa. Instalaţia a funcţionat atât pentru schiori, cât şi pentru turiştii care au ieşit din cabane să se plimbe. Stratul de zăpadă are o înălţime medie de 70 de centimetri, iar pe creastă şi pe şoseaua Transalpina, la cota cea mai înaltă depăşeşte doi-trei metri. Salvamontiştii au intervenit pentru a acorda primul ajutor pentru câţiva accidentaţi pe pârtii, însă nu a fost vorba de vreun caz mai grav, care să necesite intervenţia medicilor sau transportul la o unitate spitalicească: „A fost foarte bine, un weekend perfect pentru cei care iubesc schiul şi muntele. Este zăpadă aşa cum nimeni nu se aştepta. Vremea e foarte bună. Am avut în jur de 1.000 de persoane în stațiune. Pârtiile au fost toate în perfectă stare. Nu au fost accidente grave pe pârtii, doar cazuri minore, mici plăgi tratate pe loc de Salvamont“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS