4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii, la Herculane

Craiovenii, la Herculane

Alb-albaştrii vor asuda la munte pentru câteva zile (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Alb-albaştrii vor asuda la munte pentru câteva zile (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Jucătorii formației CS Universitatea Craiova au primit două zile libere după confruntarea cu Astra Giurgiu, încheiată 0-0, reunirea lotului fiind programată astăzi, la prânz. Alb-albaștrii vor încerca să profite de întreruperea campionatului, datorată jocului România – Insulele Feroe din preliminariile CE din 2016, și vor urca la munte, la Herculane, pentru câteva zile, urmând să încheie pregătirea fizică sâmbătă, când vor susține la Severin și o partidă amicală în compania divizionarei B Metalul Reșița, care stă în etapa a 22-a. „Nu am stabilit ora, dar e posibil să jucăm dimineața, la 11.00. Am luat acest joc ca să rămânem conectați la competiție, să nu apară relaxarea“, a declarat Emil Săndoi, pentru GdS.
După acest test cu bănățenii, delegația alb-albastră va reveni în Bănie, urmând să pregătească pe plan local meciul cu Oțelul Galați, programat pe 4 aprilie, în deplasare, de la ora 15.30.

UPDATE: Partida amicală dintre CS Universitatea Craiova și Metalul Reșița se va disputa sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul „Municipal” din Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS