5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Michel Platini, reales în funcţia de preşedinte al UEFA

Fotbal – Michel Platini, reales în funcţia de preşedinte al UEFA

Michel Platini a fost realeas președinte al UEFA
Michel Platini a fost realeas președinte al UEFA

Fostul internaţional francez Michel Platini a fost reales, astăzi, la Viena, în funcţia de preşedinte al UEFA, în cadrul celui de-al 39-lea Congres al forului, a anunţat site-ul oficial al UEFA, citat de Mediafax. Platini, care a fost unicul candidat, se află al treilea mandat în fruntea UEFA, el fiind ales prima dată în funcţie în ianuarie 2007.
„Mulţumesc. Vă mulţumesc mult pentru încrederea acordată şi pentru susţinere. Pentru mine acest lucru înseamnă mai mult decât mi-am putut imagina. Sunt mândru să pot fi căpitanul vostru, să fiu coleg cu voi în această minunată echipă. Dacă eu am putut conta pe voi şi voi puteţi conta pe mine”, a declarat Platini, în aplauzele reprezentanţilor celor 54 de federaţii afiliate la UEFA.
Michel Platini s-a născut la 21 iunie 1955, la Joeuf (Meurthe-et-Moselle). De-a lungul carierei fotbalistice, el a jucat la AS Joeuf (1966-72), Nancy (1972-79), Saint-Etienne (1979-82), Juventus Torino (1982-87). În naţionala Franţei a fost selecţionat de 72 de ori, fiind de 50 de ori căpitan. A marcat 41 de goluri. Ca jucător a câştigat Cupa Franţei (1978), campionatul Franţei (1981), Cupa Italiei (1983), Cupa Cupelor (1984), Supercupa Europei (1984), Campionatul Italiei (1984, 1986), Cupa Campionilor Europeni (1985), Cupa Intercontinentală (1985) şi a fost de trei ori golgheterul Italiei. A câştigat Campionatul European în 1984 şi a fost cel mai bun marcator la Euro-1984 (9 goluri). A participat de trei ori la Cupa Mondială (1978, 1982, 1986), în 1986 clasându-se cu naţionala Franţei pe locul trei.
A câştigat de trei ori Balonul de Aur (1983, 1984, 1985) şi a marcat 353 de goluri de-a lungul carierei. A fost selecţionerul Franţei în perioada 1988-1992.
În cariera de conducător, Platini a fost copreşedinte al Comitetului francez de organizare a Cupei Mondiale din 1998 şi în acelaşi an a fost consilier special al preşedintelui FIFA, Joseph Blatter. El a mai fost vicepreşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF). Platini a devenit membru al Comitetului Executiv al UEFA şi membru al Comitetului Executiv al FIFA în aprilie 2002.

 

UPDATE: Spaniolul Angel Maria Villar, reales vicepreședinte

 

Președintele Federației spaniole, Angel Maria Villar, a fost reales în funcțiile de membru al Comitetului Executiv al UEFA și vicepreședinte al FIFA în cadrul congresului forului fotbalistic european. Villar rămâne, astfel, conducerea Federației internaționale de fotbal, alături de președintele UEFA, Michel Platini, în calitate de reprezentanți ai Europei.
Cu ocazia celui de-al 39-lea Congres al UEFA din capitala Austriei, președintele Federației croate de fotbal, Davor Suker, a fost ales la rândul său membru în Comitetul executiv al forului continental, alături de ucraineanul Grigori Surkis, elvețianul Peter Gillieron, ungurul Sandor Csanyi, portughezul Fernando Gomes și bulgarul Borislav Mihailov.
Mandatele celorlalți opt membri ai Comitetului Executiv al UEFA urmează să fie reconfirmate după EURO 2016.
Din Comitetul Executiv al UEFA a făcut parte până în prezent și fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, care nu a mai candidat însă pentru un nou mandat, la Congresul de la Viena.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS