Naţionala României s-a impus ieri seară, scor 1-0, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în faţa Insulelor Feroe, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a grupei F din preliminariile CE din 2016, găzduit de Franţa. Unicul gol al meciului a fost marcat de Claudiu Keşeru, care a reluat din careul mic în poartă, după ce mingea i-a revenit din bară, în urma unui şut din lovitură liberă al lui Alexandru Maxim (’21).
România: Pantilimon – Papp, Chiricheş, Grigore, Raţ – Pintilii, Sânmărtean (’86, Prepeliţă) – A. Popa (’71, Torje), Rusescu (’59, Cr. Tănase), Maxim – Keşeru. Selecţioner: Anghel Iordănescu.
Insulele Feroe: Nielsen – J. Davidsen, Nattestad, Gregersen, V. Davidsen – Faero (’74, A. Olsen) – Holst, B. Olsen (’80, Joensen), Jacobsen (’80, Sorensen), Vatnhamar – Edmundsson. Selecţioner: Lars Olsen.
Cartonaşe galbene: Torje ’83, Keşeru ’90+3 / Gregersen ’63.
Au arbitrat: Artur Dias – Bertino Miranda, Rui Tavares – Manuel De Sousa, Hugo Miguel; Alvaro Mesquita (Portugalia).
Tot ieri, în grupa F, Irlanda de Nord s-a impus pe teren propriu cu 2-1 în faţa Finlandei, iar Ungaria şi Grecia au remizat, scor 0-0.
Clasament: 1. România 13 puncte (golaveraj 7-1), 2. Irlanda de Nord 11 (8-4), 3. Ungaria 8 (4-3), 4. Finlanda 4 (5-7), 5. Insulele Feroe 3 (2-7), 6. Grecia 2 (1-5).
Etapa viitoare (13 iunie): Finlanda – Ungaria (ora 19.00), Irlanda de Nord- România (ora 21.45), Insulele Feroe – Grecia (ora 21.45).
Anghel Iordănescu: A fost un succes obţinut prin mult efort
Selecţionerul României, Anghel Iordănescu, a afirmat că victoria a fost muncită şi meritată, admiţând însă că evoluţia tricolorilor nu a fost prea convingătoare. „A fost un succes greu, un succes obţinut prin mult efort. Din punctul meu de vedere, am meritat această victorie. Sunt trei puncte extrem de importante în economia calificării, venite în urma unei evoluţii nu foarte încântătoare, dar generată de starea terenului, care a fost nefavorabilă nouă. Aş vrea să felicit jucătorii noştri, au alergat mult, au depus efort şi merită aprecierea mea. Au fost destul de racordaţi la partidă. Într-adevăr, au încercat unele execuţii care nu sunt recomandate la un asemenea teren. Gazdele noastre puteau face mai mult în privinţa terenului. Pe suporteri îi apreciem, îi iubim. Cu siguranţă ne vom întoarce la Ploieşti”, a declarat Anghel Iordănescu, la TVR 1. „Ne-am dorit ca jucătorii noştri de valoarea să fie apţi de joc, ne-au lipsit jucătorii noştri importanţi, vedetele noastre: Ciprian Marica, Bogdan Stancu şi pe toţi pe cei pe care i-am nominalizat şi la conferinţa de presă”, a completat selecţionerul României.
Keşeru: Meciul cu Irlanda de Nord va fi foarte important
Autorul golului României, Claudiu Keşeru, a remarcat progresul feroezilor şi i-a mustrat pe spectatorii ploieşteni care l-au huiduit pe Tănase pe tot parcursul meciului. „Mă bucur că am reuşit să câştigăm această partidă, că am reuşit să înscriu. Am făcut esenţialul, nu am luat gol. La finalul meciului, Panti şi-a demonstrat calitatea. Nea Puiu a pregătit extraordinar meciul, ne aşteptam ca Insulele Feroe să arate o calitate superioară de joc. Au pus probleme tuturor echipelor din grupa noastră şi vor mai pune. Traversez o perioadă excepţională în viaţa profesională şi sper să o prelungesc. E adevărat că nici eu nu ştiam exact la ce să mă aştept. Am plecat în necunoscut, dar nu regret deloc. Descopăr pe zi ce trece lucruri noi. Qatar-ul este o ţară într-o dezvoltare continuă. Speram ca această rivalitate să rămână doar la echipele de club. Noi ne facem datoria, în ciuda acestui episod nesemnificativ. Meciul cu Irlanda de Nord va fi foarte important. Zic să ne relaxăm după această victorie. Fiecare se va concentra pe munca de la echipa de club”, a declarat atacantul lui Al Gharafa.
Raţ: Important e că am luat trei puncte
Căpitanul României, Răzvan Raţ, a afirmat după meci că se aştepta la o replică bună din partea feroezilor şi a recunoscut că naţionala a „trăit pericolos” pe „Ilie Oană”, dar se bucură pentru punctele contabilizate. „Le-am analizat meciul cu Grecia, cu Ungaria. Să ştiţi că nu mai e echipa de acum zece ani, care stă în teren şi e dezorganizată. E o naţională care poate pune probleme. Mă simt bine după selecţia 103 şi sper să fiu chemat în continuare la echipa naţională. Sincer, nu vreau să comentez prea mult comportamentul publicului. Totuşi, echipa naţională este echipa naţională şi trebuie să facem diferenţa. Cred că nu a fost o atitudine corectă. Am trăit periculos finalul meciului, ca să zic aşa. Dacă stăm bine să ne gândim, România putea înscrie foarte, foarte multe goluri. În a doua repriză nu am fost atât de siguri pe noi. Am arătat un joc bun, am arătat combinaţii frumoase. Asta a fost istoria acestui meci. Cel mai important e că am luat trei puncte, pe un teren care nu a fost la cele mai bune standarde”, a declarat Răzvan Raţ, la TVR 1.
Chiricheş: Suntem în grafic
Fundaşul Vlad Chiricheş a recunoscut că România n-a jucat bine, dar s-a bucurat pentru punctele obţinute. „Suntem fericiţi pentru această victorie, cred eu că suntem în grafic. Cred că nu am reuşit să ne ridicăm în a doua repriză la cel mai înalt nivel, am început cam ezitant partea a doua. Nici eu nu pot să explic întru totul căderea din parte a doua, dar şi terenul a fost de vină: a fost alunecos, moale. Se pare că Irlanda de Nord se ţine în continuare tare, sper să facem un joc cât mai bun acolo. Sper ca fiecare jucător să se pregătească foarte bine şi să fim 100% în iunie”, a declarat Vlad Chiricheş, la DigiSport. „În prima repriză am rămas impresionat de atmosfera de aici, mi-a plăcut enorm, dar am rămas cu un gust amar şi puţin dezamăgit pe final, pentru că nu poţi să apostrofezi un jucător la fiecare atingere doar pentru că este de la Steaua. Aici venim pentru echipa naţională şi fiecare jucător trebuie împins să joace bine”, a mai spus Chiricheş.
Torje: Nu putem să fim fericiţi până nu ne vom califica şi matematic
Mijlocaşul Gabriel Torje a fost deranjat de atitudinea publicului din Ploieşti, dar a recunoscut că evoluţia României nu a fost grozavă. „Este normal ca lumea să-şi dorească să câştigăm fiecare meci 3, 4, 5-0, dar acum noi avem nevoie de rezultate. Am avut emoţii, e adevărat, dar noi puteam face uşor 2, 3-0 şi treceau şi emoţiile. Este problema lor, a fanilor ce au fluierat. Cred că atunci când venim la echipa naţională toţi trebuie să fim o familie şi să luptăm pentru obiectivele echipei. Acum depindem doar de noi până la finalul campaniei şi suntem tot mai aproape de calificare cu fiecare meci care trece. Nu putem însă să fim fericiţi până nu ne vom califica şi matematic”, a declarat Torje.
Burleanu: I-am felicitat pe jucători
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, prezent în tribunele stadionului „Ilie Oană”, a punctat că evoluţia naţionalei a fost slabă, şi le-a explicat fanilor ploieşteni că tricolorii trebuie trataţi cu respect. „V-am spus înainte că nu va fi un joc uşor. Foarte importante sunt cele trei puncte, suntem pe primul loc în grupă. Vrem să câştigăm cu Irlanda de Nord. I-am felicitat pe jucători, chiar dacă nu au avut parte de o reacţie frumoasă din partea unei părţi a publicului. Naţionala României şi jucătorii ei trebuie trataţi cu mai mult respect. Ne dorim ca astfel de reacţii să nu se mai repete”, a declarat preşedintele FRF.