4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCinci medalii pentru karateka studenți craioveni

Cinci medalii pentru karateka studenți craioveni

Sportivii pregătiţi de Geri Mitroi (în centru) au cucerit cinci medalii la compeţia rezervată studenţilor
Sportivii pregătiţi de Geri Mitroi (în centru) au cucerit cinci medalii la compeţia rezervată studenţilor

Karateka din instituțiile de învățământ superior s-au întrecut la Campionatul Național Universitar, desfăşurat recent în sala UNEFS din București. Au participat 61 de sportivi, de la 21 de universități din țară, iar Craiova a fost reprezentată de șase sportivi, care s-au întors acasă cu cinci medalii.
Ionuț Mitrică (kata individual) și Adnana Popa (kumite individual, -61 kg) au devenit vicecampioni naționali, iar Mitrică a mai cucerit și o medalie de bronz, la kumite individual, categoria -60 kilograme. Tot pe a treia treaptă a podiumului au urcat și Daniel Popescu (kumite individual, -84 kg) și Roberta Ghiluș (kumite individual,-61 kg).
Al șaselea sportiv craiovean, Marius Florescu, s-a clasat pe locul cinci la kata individual.
Aceste rezultate au poziționat Universitatea din Craiova pe locul trei în clasamentul pe medalii, la egalitate cu Universitatea din Timișoara.
Trei dintre karateka din Bănie, Mitrică, Popa și Florescu, sunt studenți la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Ghiluș a reprezentat Facultatea de Drept, Teiușanu învață la Facultatea de Mecanică, în timp ce Daniel Popescu este student la Facultatea de Inginerie Electrică. La karate, cu toții sunt pregătiți de profesorul Geri Mitroi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS