4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Republicanii A de la CSU și Pandurii și-au aflat adversarii de la turneul zonal

Fotbal – Republicanii A de la CSU și Pandurii și-au aflat adversarii de la turneul zonal

Sergiu Jurj (tricou verde) și colegii săi de la CS Universitatea Craiova țintesc participarea în faza semifinală (foto: Alexandru Vîrtosu)
Sergiu Jurj (tricou verde) și colegii săi de la CS Universitatea Craiova țintesc participarea în faza semifinală (foto: Alexandru Vîrtosu)

Juniorii A de la CS Universitatea Craiova și Pandurii Târgu Jiu și-au aflat astăzi adversarii de la turneul zonal, fază a Campionatului Național care se va desfășura în intervalul 2-5 mai.
Craiovenii lui Daniel Mogoșanu vor juca, la Chiajna, împotriva echipelor Concordia Chiajna, FC Viitorul „Mihai Georgescu“ și ACS Poli Timișoara, aceasta fiind componența grupei D.
„Este cea mai echilibrată grupă. Cu toate că avem copii cu un an mai mici decât vârsta categoriei ne-am propus calificarea în semifinalele Campionatului Național. Avem încredere în copiii noștri și în staff-ul tehnic că vor face tot posibilul ca obiectivul să fie îndeplinit“, a declarat Silviu Bogdan, managerul general al Centrului de copii și juniori al CS Universitatea Craiova.
Programul meciurilor din grupa D: 2 mai: Viitorul „Mihai Georgescu“ – Concordia Chiajna (ora 16.00), CSU Craiova – Poli Timișoara (18.15); 3 mai: Viitorul „Mihai Georgescu“ – CSU Craiova (16.00), Concordia Chiajna – Poli Timișoara (18.15); 5 mai: Poli Timișoara – Viitorul „Mihai Georgescu“ (11.00), Concordia Chiajna – CSU Craiova (13.15).
La rândul lor, gorjenii fac parte din grupa A, alături de Dinamo, LPS Iași și Farul și vor juca la Constanța. Iată programul pandurilor: 2 mai: Dinamo – Pandurii (16.00), LPS Iași – Farul Constanța (18.15); 3 mai: Dinamo – LPS Iași (16.00), Pandurii – Farul (18.15); 5 mai: Farul – Dinamo, Pandurii – LPS Iași (11.00).
Componența celorlalte două grupe de la faza zonală este următoarea: grupa B (Mioveni): LPS Banatul – FC Brașov, CS Mioveni – FC Viitorul, grupa C (Ungheni): Chindia Târgoviște – Universitatea Cluj, LPS Roman, Viitorul Ungheni.
La faza finală, programată la Centrul de Fotbal al FRF, se califică prima clasată din fiecare grupă. Pe 16 mai sunt programate semifinalele, iar pe 17 mai finalele.
Reprezentantele Olteniei de la turneul zonal al juniorilor B , CS Universitatea Craiova și Școala de Fotbal „Gică Popescu”, își vor afla adversarii de la etapa zonală pe 7 mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS