Astăzi, la sediul Asociației Județene de Fotbal Dolj, a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României – faza județeană, echilibrul predominând în ambele confruntări.
Conform extragerii efectuate de vicepreședintele AJF Dolj, Ion Oprescu, în prima semifinală se vor întâlni echipele Dunărea Calafat și Dunărea Bistreț. Turul va avea loc la Calafat, pe 19 mai, de la ora 18.30, iar returul la Bistreț, pe 27 mai, de la ora 18.00.
„Sunt mulțumit de tragere, pentru că se putea și mai rău. La propunerea noastră, a echipelor calificate în semifinale, s-a aprobat să se joace tur-retur această fază, pentru că vrem ca spectatorii din fiecare comună sau oraș să-și poată vedea echipa la lucru și, în felul acesta, plecăm fiecare cu șansa noastră. Sperăm să jucăm din nou finala, nu ar avea importanță cu cine, ci să ajungem acolo. Nu avem nimic cu cei din Cârcea, au fost mai buni anul trecut, dar mi-aș dori să o întâlnim și pe CSU Craiova, pentru că mai degrabă avem de luat o revanșă în fața acesteia, pentru că ne-au învins de fiecare dată”, a declarat Dan Naicu, președintele Dunării Bistreț.
„Ne dorim să ajungem în finală și să câștigăm trofeul și tragem tare și în play-off, pentru că încă mai avem șanse de a prinde barajul. Avem o echipă bună și mergerm înainte. Ținând cont de meciurile de până acum, scorul e 5-1 pentru noi în disputa cu Bistrețul. Sper să fie 7-1 sau, hai, 7-2”, a punctat Mihai Predan, reprezentantul Dunării Calafat.
CSU n-a scăpat de Cârcea
În cea de-a doua semifinală se vor întâlni CS Universitatea II Craiova și Viitorul Cârcea, adică exact echipele care luptă pentru titlul de campioană a Doljului. Prima manșă va avea loc pe 20 mai, de la ora 18.30, în Bănie, a doua fiind programată pe 26 mai, de la ora 18.00, la Cârcea.
„Sincer, nu am avut nici o preferință în privința adversarei din semifinale. Este important că în semifinale participă cele mai bune patru echipe din județ și va fi un test util pentru echipa pe care o conduc, care este formată din foarte mulți jucători tineri și acum se va vedea valoarea copiilor pe care îi are clubul nostru. Vor fi jocuri puternice și ne vor ajuta să evaluăm copii. Pentru noi rămâne pe primul plan promovarea în Liga a III-a”, a declarat Daniel Mogoșanu, reprezentantul CS Universitatea Craiova.
„Vrem să păstrăm trofeul la Cârcea, mai ales că o să ne avantajeze și terenul, pentru că finala se joacă la noi, în nocturnă, pe stadionul cel nou, care poate să găzduiască peste 700 de spectatori. Luăm în calcul și să nu prindem ultimul act, ăsta e riscul meseriei. Ne batem cu CSU Craiova în play-off, îi felicităm și pe ei, dar și pe noi că am ajuns în această fază a campionatului, și acest duel se va juca pe teren până la sfârșit”, a comentat Ionel Chirea, delegatul Viitorului Cârcea.
„Finala Cupei României – Dolj se va disputa pe 13 iunie, de la ora 20.00, pe stadionul cel nou din Cârcea și se va juca în premieră în nocturnă”, a spus președintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, cerându-le participanților la ședință să promoveze un proiect ce vizează fotbalul feminin: „Județul Dolj a intrat în programul Fotbal și Feminitate și trebuie să încercăm să dezvoltăm și fotbalul feminin. Înscrierile se fac și individual, și cu echipa școlii, iar toți banii vin sub formă de materiale și acestea vor fi acordate în funcție de punctele strânse”.
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):