După ce în ediția de vineri a Gazetei de Sud am aflat de la tânărul alergător oltean Vlad Tănase (foto) detalii legate de cursa de 220 de kilometri, UltraBalaton, la care ia startul sâmbătă, în continuare sportivul născut în Slatina vorbește despre motivație, ambiție, pasiunea pentru mișcare și forța de a trece peste problemele dintr-o cursă. Totodată, Vlad povestește și despre proiectul „Pădurea Copiilor“, pentru care strânge fonduri.
GdS: Vlad, într-o perioadă relativ scurtă, de trei ani, de când ai început să alergi, ai mers la peste 40 de competiții. Ce te determină să iei atât de în serios această activitate?
Vlad Tănase: Am început să iau în serios acest sport pentru că am știut că pot mai mult. Pentru mine, nu pentru a demonstra cuiva asta, pentru că nu am fost niciodată un sportiv de top, am fost mereu pe acolo, între primii zece la categoria mea de vârstă. M-a atras și atmosfera competițională deosebită care se creează în jurul acestor evenimente, oamenii pe care i-am cunoscut și care reprezintă o comunitate aparte, în care ești binevenit oricând.
GdS: Apropo de comunități, tu faci parte dintr-un grup de alergare, Slatina Running Club. Cum s-a produs întâlnirea cu cei de acolo, ținând cont că locuiești la București acum?
V.T.: Eram acasă la Slatina și aveam un antrenament de alergare în plan. Aflasem pe Facebook de acest grup și i-am contactat să alergăm împreună. Din varii motive nu au putut ajunge, dar, când mai aveam vreo doi kilometri până acasă, a oprit o mașină lângă mine. Un tip din Slatina Running Club m-a felicitat pentru ce fac și mi-a propus o întâlnire pentru un antrenament împreună. M-au primit cu brațele deschise și am devenit prieteni. Sunt sportivi amatori foarte buni, clasați pe podium la diferite competiții de anvergură și mă susțin așa cum numai noi, oltenii, știm să o facem, cu patos și înverșunare. La un moment dat, Liviu Dăndărilă, unul dintre membrii fondatori ai acestui grup, auzindu-mă că am emoții mari înainte de UltraBalaton și că nu vreau să-i dezamăgesc mi-a spus: „Vlad, este mai greu să ne dezamăgești pe noi decât să termini UltraBalatonul“. Sunt cuvinte care te stimulează și te împing înainte. Țin mult la acești oameni.
Ajută la împădurirea României
GdS: Aproape de sufletul tău este și „Pădurea Copiilor“, un proiect de împădurire a zonei de sud a țării. Tu le ceri oamenilor să facă donații pentru fiecare kilometru pe care îl alergi. Cât de mult te ajută să asociezi cursele cu anumite cauze sociale?
V.T.: Mă ajută foarte mult, pentru că știu că am o responsabilitate în plus, că eforturile mele contează și pentru altcineva, nu doar pentru mine. Sunt oameni care susțin prin intermediul meu „Pădurea Copiilor“ și nu pot să îi dezamăgesc. Acest proiect social al unei asociații nonguvernamentale își propune plantarea și îngrijirea a câte unui copăcel pentru fiecare nou-născut. Copăceii se plantează în zone precum perdele de pădure care protejează un oraș. Caracteristicile speciale ale proiectului sunt că acei copăcei nu doar sunt plantați, ci sunt și îngrijiți. Cine se va îndrepta pe A2 spre mare, pe la kilometrul 84, va vedea o splendoare de pădure ajunsă la stadiul de masiv. Sunt opt hectare, deci se poate.
Pe unii îi motivează linia de finiș, pe alții o încurajare
GdS: Spuneai că o cursă este înlocuitorul celui mai eficient psiholog, în sensul că ajută la exploatarea resurselor fizice și mentale.
V.T.: Așa este. Competițiile sunt ca jocurile pe calculator. Trebuie să treci la niveluri succesive pentru a ajunge la final. Poți eșua o dată, de două ori, de nenumărate ori, dar, dacă îți place jocul, reîncepi și până la urmă reușești. La fel și în competiții, încerci, eșuezi pentru ca mai apoi să reușești. Cum ai reușit? Dându-ți seama de greșeli și învățând din ele. Limitele fizice sunt impuse de noi, de creierul și conștiința noastră. Odată ajuns la un punct de cotitură, începi să cazi. Mușchii îți cedează, poate te dor încheieturile, dar, dacă continui să împingi înainte, vei vedea că încă mai poți, că ai resurse fizice necesare. În cazul resorturilor mentale cam trebuie să fii conștient de ce se întâmplă. Trebuie să îți pui singur întrebări și să răspunzi singur la ele. Spre deosebire de un cabinet psihologic, în acele momente nu va fi nimeni acolo să-ți ghideze răspunsurile. Singura scăpare va trebui să vină din același loc de unde au pornit întrebările. Fiecare are resorturile lui mentale. Poate pe mine mă motivează linia de finiș, pentru altcineva o încurajare are un efect miraculos. Nu contează de ce te „agăți“ atât timp cât mergi înainte. Cel mai important este să te adaptezi din mers.
GdS: Consideri că o bună pregătire și un mental foarte bun pot reprezenta cheile succesului?
V.T.: Nu există rețete universale ale succesului în competiții, doar anumiți factori care te ajută să ajungi acolo. Fără o pregătire fizică corespunzătoare poți duce la bun sfârșit anumite concursuri, cu grad de dificultate redus. Personal, consider că aș putea să iau de mână orice persoană, la orice oră din zi și din noapte, și să alergăm o cursă de zece kilometri. Că o vom parcurge la pas sau în alergare, într-o oră sau cinci nu contează, o vom parcurge cu siguranță. Diferența între un sportiv și un tip luat de pe canapea o face ceea ce se întâmplă după cursă. În timp ce primul tocmai ce s-a înscris la altă cursă pentru săptămâna viitoare, al doilea nu vrea să mai audă de așa ceva. În timp ce primul zburdă prin parc, al doilea își începe săptămâna cu concediu medical. Nu același lucru se poate spune despre cursele imposibile, unde mai bine ai sta acasă decât doar să te prezinți la start și apoi să abandonezi sau mai rău.
GdS: Ce te-a determinat să „sari“ de la un concurs de 101 kilometri, cât ai alergat cel mai mult până acum, la unul de 220 de kilometri? Pare supraomenesc.
V.T.: Pare, bine remarcat. Oricine poate face asta, cu puțină determinare, voință și disciplină. Am decis să fiu unul dintre ei, pentru că planul meu competițional pe următorii ani include o competiție și mai dură, una pentru care UltraBalatonul este doar o condiție de calificare.
GdS: Practici și duatlonul și triatlonul, cât este de greu?
V.T.: Mi se pare că sunt sporturi cel puțin la fel de dificile precum fiecare sport din care sunt compuse: înot, bicicletă, alergare. Sunt mai cronofage decât practicarea oricărui sport singular din simplul motiv că trebuie să le antrenezi pe toate. Totodată, este mai dificil să te antrenezi oriunde. Când alergi, îți iei echipamentul într-o gentuță și ieși oriunde. Dar cu bicicleta cum faci sau dacă nu ai bazin prin preajmă. Dar aceste lucruri fac din duatlon și triatlon două sporturi de care m-am îndrăgostit iremediabil, doar presupun o versatilitate exemplară a sportivului.
Va participa la IronMan
GdS: În toamnă, vei merge la un mare concurs la Barcelona. Despre ce este vorba?
V.T.: Pe 4 octombrie voi concura la Barcelona la un triatlon pe distanța IronMan. Mai întâi trebuie să înoți 3,8 km, apoi să pedalezi 180 km, după care să alergi un maraton, adică 42,2 km. IronMan reprezintă unul din visurile mele de acum doi ani. Va fi un concurs mai exploziv decât UltraBalatonul, un concurs în care trebuie să te miști repede. Dar chiar și așa, „repede“ înseamnă vreo 11 ore cel puțin. Va fi interesant pentru că la start se vor alinia aproape 1.000 de concurenți și imaginați-vă cam cât de brutal o să fie startul probei de înot. Iar tranziția de la o probă la alta este deosebită pentru organism.
„Când vrei ceva cu adevărat, îți pui în agendă și faci“
GdS: Îți ajung 24 de ore să faci tot ce-ți propui?
V.T.: Da, îmi ajung. Am un prieten care spune că timpul este resursa cea mai democratic răspândită de pe pământ și are dreptate. Nu spun că e ușor, dar, când vrei ceva cu adevărat, îți pui în agendă și o faci. E mai simplu decât crezi. Nu sunt vreun pustnic, care nu știe ce gust are berea sau la ora 21.00 sunt în pat. Tot la miezul nopții adorm și tot la 8 mă trezesc, asta când nu am antrenament și mă ridic din pat la 5.30, ceea ce se întâmplă foarte des.
GdS: În această perioadă, de mai bine de doi ani, te-ai gândit vreodată să renunți la participarea la concursuri?
V.T.: Nu și nici nu cred că am să o fac. Îmi place mult atmosfera și tot ce presupune un concurs, de la calcule, strategii și antrenament până la „petrecerea“ în sine, adică concursul, și de ce nu, paharul de vin după.
