Conducătorii CS Universitatea Craiova au oficializat astăzi transferul bulgarului Apostol Popov (foto), de la ŢSKA Sofia, acesta afirmând pentru site-ul clubului că a venit în Bănie la sfatului lui Valentin Iliev, fost jucător al FCU Craiova.
„Am avut mai multe oferte, dar am ales CS Universitatea. A contribuit la alegerea pe care am făcut-o şi sfatul colegului meu Iliev, care mi-a spus cât de fierbinte e oraşul. Ştiu ce istorie are acestă echipă, ce înseamnă fotbalul pentru Craiova. Vreau să ajut clubul să revină în cupele europene“, a declarat Popov.
Internaționalul bulgar Apostol Popov, în vârstă de 32 de ani, a semnat cu gruparea din Bănie un contract pe două sezoane. El a evoluat în ultimele şase ediţii de campionat în peste 100 de meciuri pentru ŢSKA Sofia. Are cinci selecţii la naţionala Bulgariei, trei dintre ele fiind în campania de calificare la Euro 2016.