8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal – Săndoi: Turăm la capacitate maximă pentru a fi în formă la startul campionatului

Fotbal – Săndoi: Turăm la capacitate maximă pentru a fi în formă la startul campionatului

Sandoi

Antrenorul principal al CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a acordat un interviu site-ului oficial al grupării alb-albastre în care a vorbit despre pregătirea din Austria şi despre aşteptările privind sezonul viitor.

– Domnule Săndoi, aș vrea pentru început să facem o revenire asupra campionatului care s-a încheiat. Care a fost în opinia dumneavoastă jucătorul revelație al sezonului?

– N-aş putea spune că a fost un singur jucător revelaţie. Dacă m-aş gândi doar la turul campionatului cred că întreaga echipă a fost revelaţie. Nu trebuie să uităm acea serie de 19 meciuri fără înfrângere, în care am acumulat foarte multe puncte, am reuşit să ieşim din zona periculoasă a clasamentului şi am urcat pe poziţiile fruntaşe. Deci, din punctul acesta de vedere, cred că echipa a fost revelația turului de campionat. În rest, o serie de jucători cu experienţă, cum ar fi Bălgrădean, Brandan şi Bawab au avut evoluţii bune, dar nu trebuie să minimalizăm nici eforturile celorlalţi jucători.

Ca orice antrenor mă gândeam că veţi spune echipa per ansamblu, dar a fost vreun jucător care să vă fi tăiat răsuflarea prin execuţiile sale?

– Au fost mai mulţi jucători, şi Rocha a fost printre băieţii cu prestaţii foarte bune, a reuşit şi să marcheze de multe ori, Bawab iar la fel, Brandan a fost liderul echipei, Bălgrădean a dat siguranţă, Vătăjelu a avut o evoluţie foarte bună şi el, nu întâmplător a fost chemat la naţională, la fel, fundaşii centrali au avut jocuri remarcabile, fiind serii de trei, patru meciuri în care nu am primit gol. Per-total a fost un sezon bun pentru noi, am plecat din postura de nou-promovată, am reuşit acea serie foarte bună, şi la începutul returului am lănţuit şase sau chiar şapte rezultate pozitive, după care a urmat o cădere, era normal să apară. Rezultatele nu au fost dintre cele mai bune. Am pierdut şi două jocuri acasă, cu Braşov şi cu Iaşi, primul total nemeritat. Dar v-am spus, în istoria fiecărei echipe apare și o perioadă mai grea. E bine totuşi că pe final de campionat ne-am revenit, am câştigat în Giuleşti, cu Rapidul, apoi de o manieră categorică, 3-0, cu CFR Cluj, echipă ce a terminat pe podium. Un loc cinci mai mult decât mulţumitor pentru o nou-promovată. Cred că pe parcurs s-a creat o omogenitate în cadrul clubului.

– Aţi nominalizat mai multe meciuri, dar care au fost cele mai bune jocuri ale echipei de acasă şi din deplasare?

– Ca jocuri din deplasare, consider că jocul de la Cluj, precum şi cel de la Iaşi, când ne-am impus de-o manieră clară. În afară de golurile pe care le-am marcat am avut o serie de ocazii pe care n-am reuşit să le fructificăm. Iar acasă, nu neaparăt că a fost ultimul, dar consider că jocul cu CFR Cluj şi rezultatul au fost foarte bune.

– Care a fost cea mai mare dezamăgire din sezonul care s-a încheiat?

– Înfrângerea cu FC Braşov, pentru că nu am făcut o partidă bună, am fost lipsiţi total de inspiraţie. Din punct de vedere al concentrării, al mobilizării am stat destul de rău. Poate şi faptul că jucam la o oră nepotrivită, poate şi decizia UEFA s-a întors împotriva noastră ca un bumerang. Şi cred că a fost o demobilizare în rândul băieţilor, şi pe această nemulţumire, fiecare şi-ar fi dorit ca eforturile lor să fie încununate cu o calificare în cupele europene. Tuturor ne-a lăsat un gust amar acel joc. Dar per-total a fost un sezon bun pentru noi, potenţialul individual al fiecărui jucător a crescut în această perioadă de un an de zile. Gândiţi-vă că mulţi dintre ei veneau de la Liga a II-a. Vătăjelu, Acka ori Bancu erau la primul sezon de Liga I, iar creşterea lor a fost vizibilă. S-a văzut asta şi în rezultatele pe care le-au obţinut, pentru că echipa te ridică. Aş vrea să subliniez că jucătorii au înţeles, din momentul în care am venit la echipă, că trebuie să facă o pregătire fără reproş.

– Spuneaţi că echipa te ridică, dar totuşi, până la venirea cuplului Cârţu – Săndoi pe banca tehnică nu a fost acea serie de 19 meciuri fără înfrângere. Vă reamintiţi din acest sezon o mutare genială a cuplului de antrenori care a decis soarta unui meci?

– Poate chiar la început, în primul joc de acasă, cu Galaţiul, în care am câştigat 1-0, deşi rămăsesem din minutul 50 cu un om mai puţin şi cu ambii fundaşi centrali accidentaţi. Madson a marcat şi am câştigat a fost un moment cheie pentru echipă. După aceea, următorul joc pe care l-am disputat la Cluj, Bawab era un jucător pe care doar îl transferasem, avea doar câteva antrenamente cu echipa şi l-am folosit titular. El a jucat în spatele lui Rocha, la fel Rocha nu jucase vârf împins până la acel joc. Iar cuplul ofensiv a făcut diferenţa la acea partidă. Ne pare rău că nu am reuşit o calificare în Cupa României, pentru că nu am putut trece de Steaua. Dacă am fi eliminat Steaua am fi ajuns sus şi atunci.

Pentru că tot aţi adus aminte de acel joc: în campionatul care va urma, Cupa României reprezintă o prioritate?

– Orice competiţie în care ne aliniem la start trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi. Din orice partidă disputată în Cupa României sau Cupa Ligii fiecare jucător are de câştigat. Bineînţeles că vom trata cu toată seriozitatea toate partidele pe care le avem. De altfel, vedeţi că este şi o strategie a clubului, atât timp cât toată lumea şi-a propus o promovare cu echipa a doua în Liga a III-a. V-am zis. este o politică a clubului de a se prezenta cât mai bine la toate competiţiile la care participă.

– Ce impact ar avea această promovare asupra primei echipe a CS Universitatea Craiova?

– Ar fi foarte importantă pentru noi, şi în acest campionat au fost foarte mulţi jucători care au evoluat multe meciuri, în special în turul campionatului, la echipa a doua. Pentru a avea partide în picioare, pentru că nu reuşeau să prindă primul 11, sau primul 18 pe care-l treceam pe foaie. Şi a fost o creştere şi pentru ei, că aveau o competiţie în picioare. Iar cu cât competiţia e de nivel mai ridicat, cu atât şi creşterea valorică a jucătorilor respectivi va fi mai mare. Deci, din punctul acesta de vedere, vrem să avem o echipă a doua în Liga a III-a, pentru că e alt nivel unde pot fi rodaţi jucători tineri, care-n doi-trei ani pot să apară în rândurile echipei mari.

– Cât de importantă este promovarea se poate observa şi din faptul că şapte jucători de la prima echipă au fost păstraţi pentru a evolua în acest meci. Cum decurge însă pregătirea aici în Austria, cu ceilalţi componenţi ai lotului?

– Aşa cum au fost şi stagiile de pregătire din Turcia, când am avut condiţii bune de antrenament, terenuri excelente şi adversari puternici, şi aici, în Austria condiţiile sunt ireproşabile. Vom avea cinci jocuri amicale, cu echipe bune, unele dintre ele care chiar au obţinut rezultate notabile şi în competițiile europene, cum sunt Ludogorets şi Dinamo Kiev. Dar şi ceilalţi adversari sunt buni, ne vor pune probleme. Este o perioadă scurtă până la începerea campionatului, deja trebuie să turăm motoarele la capacitate maximă pentru a fi în formă la startul campionatului.

– Care sunt principalele obiective ale staff-ului tehnic în aceste jocuri amicale, cât de mult vor conta rezultatele?

– În primul rând vom încerca să dăm şansă fiecărui jucător pe care-l avem în lot. Nu putem spune că nu ne interesează rezultatele din aceste partide, pentru că şi victoriile din amicale au importanţa lor. Aţi văzut că şi în Antalya, când am diputat 12-13 meciuri amicale şi nu am pierdut decât unul. Şi atunci am jucat cu Kuban Krasnodar, cu Anji, cu Genclerbirligi, echipe bune. Ne interesează şi rezultatele, dar în primul rând vrem ca în primele jocuri să facem o rotaţie la nivelul lotului, astfel încât fiecare dintre ei să joace cel puţin o repriză, după aceea deja va trebui să ne axăm mai mult pe primul 11.

– Poate e prematur să întreb, dar ne puteţi da câteva coordonate în privinţa lui Popov şi a lui Mazarache?

– Mazarache e un jucător care a fost cooptat în lotul nostru pentru acest stagiu de pregătire şi în perioada care urmează. Totul depinde numai de el. În antrenamente s-a prezentat bine, este un jucător care are o viteză bună, iar tot ceea ce face cu mingea, din punct de vedere tehnic, face în regim de viteză. Este un jucător de urmărit în continuare. Referitor la Popov: este un fundaş central, dar mai poate juca şi pe alte posturi. Se vede că este un jucător cu experienţă, de echipă naţională şi cred că va fi unul dintre jucătorii care va arăta constanţă în evoluţii, pentru că şi valoarea şi experienţa pe care o are trebuie să-şi spună cuvântul. A lăsat o impresie foarte bună până în momentul de faţă.

La început v-am întrebat despre revelaţia sezonului precedent. Acum v-aş ruga să anticipaţi care va fi revelaţia următorului campionat.

– În campionatul care stă să înceapă, de la Ferfelea şi Curelea aşteptăm mai mult, mai ales că ei s-au alăturat de la început în perioada de pregătire. Aşteptăm aportul lor substanţial în jocurile amicale şi oficiale pe care le avem. Sunt doi jucători care au o experienţă deosebită, sperăm să se reintegreze cât mai rapid. Sunt convins că jucătorii care au avut evoluţii foarte bune în campionatul trecut – Bălgrădean, Vătăjelu, Bawab, Rocha – vor avea evoluţii la fel de bune şi în sezonul care stă să înceapă. Dumitraş, Achim, fundaşii noştri centrali – Acka şi Izvoranu, Madson este un jucător important, la fel Mateiu, chiar dacă a trecut printr-o perioadă mai grea, pentru că a venit după o accidentare destul de gravă, este un jucător care are un potenţial nemaipomenit şi pe care va trebui să-l fructifice în continuare. Târnăcop a fost util echipei, pentru că a jucat pe mai multe posturi, iar randanmentul lui a fost constant bun, Băluţă este un jucător tânăr care a crescut în ultima perioadă. Iar un jucător care ne-a lipsit foarte mult în retur, un băiat cu un potenţial fantastic şi căruia eu îi văd în continuare un viitor foarte frumos este Bancu. Atunci când am venit noi la echipă şi până în momentul în care s-a accidentat a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, a făcut diferenţa în foarte multe partide. Mă bucur pentru revenirea lui. A intrat pe final de campionat, a jucat puţin la Piatra Neamţ, şi acasă cu CFR Cluj. Este un jucător cu un potenţial imens, de un caracter deosebit, este un adevărat profesionist, un jucător pe care nu doar antrenorii, ci şi colegii lui îl apreciază. Aşa cum Vătăjelu şi Bălgrădean au ajuns la echipa naţională şi lui îi doresc, ca în cel mai scurt timp, să debuteze sub tricoul tricolor.

Mâine dimineață, de la 9.30, echipa CS Universității Craiova de juniori C va disputa finala Campionatului Național. Ce mesaj le transmiteţi?

– Ne bucurăm că au ajuns până acolo, dar ne-am bucura şi mai mult să devină campioni naţionali. Nu te întâlneşti de multe ori cu o asemenea ocazie şi trebuie să profiţi de ea. Baftă multă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS