Jucătoarea craioveană de baschet Miruna Minculeasa a revenit zilele trecute din America, acolo unde a studiat un an la Liceul Festus și a jucat pentru echipa școlii. Sportiva din Bănie s-a remarcat repede pe parchet și a obținut o bursă pentru baschet la Colegiul Jefferson – Missouri. „Am intrat în istoria celor de la Festus. Sunt prima lor absolventă care a luat bursă pentru baschet“, a spus Miruna, căreia apropiații îi zic Grety. Fosta vicecampioană națională cu CSS Craiova a vorbit despre experiența americană într-un interviu acordat GdS.
GdS: Miruna, ai stat zece luni la mii de kilometri distanță de familie. Cum este acasă?
Miruna Minculeasa: Este minunat. Am venit miercuri, dar voi sta puțin pentru că miercurea viitoare voi merge la o acțiune a lotului național U18, condus de Mădălin Piperea și craioveanul Liviu Manea. La stagiul de pregătire de la București vor mai merge alte două jucătoare de la SCM-CSS Craiova, Raluca Matei și Andreea Olteanu. În ceea ce privește familia, ai mei erau obișnuiți să nu stau prea mult cu ei, deoarece cu baschetul am călătorit mult și înainte, dar acum fiind vorba de zece luni a fost și mai greu.
GdS: Înainte să pleci în America ai vorbit cu jucătoare din România care au urmat același traseu?
M.M.: Normal. Am cerut câteva sfaturi Gabrielei Mărginean, care a jucat acolo și Cristinei Bigică. M-au încurajat.
GdS: Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai lua aceeași decizie?
M.M.: Da, nu regret nimic. A fost o experiență unică.
Vorbea cu familia doar o oră pe săptămână
GdS: Cum ai ajuns acolo?
M.M.: Am aplicat la un liceu și am fost acceptată. Părinții mi-au suportat cheltuielile: biletul de avion, școlarizarea, asigurare medicală, telefonul. Când am plecat, eram minoră și a trebuit să facă o grămadă de hârtii care costau bani. Familia gazdă unde locuiam era obligată să îmi asigure casă și masă, dar de multe ori ieșeam în oraș să mâncăm.
GdS: Mi-ai spus un lucru extrem de interesant. Puteai vorbi cu familia doar o oră pe săptămână. Cât de greu ți-a fost din acest punct de vedere?
M.M.: Programul din care făceam parte nu ne lăsa să vorbim așa de mult cu cei de acasă. Era o regulă scrisă. Din experiența anilor trecuți, cei de acolo au văzut că foarte mulți copii care țin foarte mult legătura cu cei de acasă clachează psihic și fac ceva rău, astfel încât să întorc mai repede acasă. Spuneau că atunci când vorbești în limba ta ți-e dor de ei și nu te mai acomodezi acolo. O oră pe săptămână ai voie să vorbești cu familia. A fost greu mai ales pentru ai mei care încercau să mă sune zilnic. Am vorbit de Facebook, Skype, dar puțin.
GdS: Cum este sistemul american de învățământ. Cum te-ai descurcat cu școala și baschetul?
M.M.: Este foarte diferit. La ei școala și sportul se combină foarte bine și totul a mers ca pe roate. Antrenamentele erau chiar în orar. Din punct de vedere al sportului, au un nivel apropiat de noi, dar muncesc mai mult, aleargă mai mult. Sunt puternici. Sunt mulți obezi, dar au musculatură.
GdS: La cursuri ți-au plăcut? Cum se preda?
M.M.: Nu pun așa mult bază pe matematică, eu am fost la cel mai înalt nivel în liceu, pentru că materia este la nivelul clasei a opta de la noi. Ei folosesc foarte mult calculatorul. Toate temele au fost online. Nu scriu cu creta pe tablă, au smart-board. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc. Eram în clasa a XII-a acolo. Pentru că făcusem trei ani de liceu a fost greu să intru la colegiu, dar am dat niște examene care m-au ajutat să absolv liceul.
Nu prea ai ce să mănânci sănătos acolo
GdS: Ce mănâncă elevii de acolo?
M.M.: Fast-food. Am avut noroc că mama (gazda – n.r.) de acolo a fost jucătoare de tenis. Ei mâncau mai sănătos acasă, dar mâncam mai mult în oraș. Am mâncat pizza pentru toată viața. Când mergeam în oraș, trebuia să îmi plătesc mâncarea. Este ieftin să trăiești în America dacă trăiești acolo, dar pentru cei veniți la studii este mai greu.
GdS: Spuneai că elevii americani sunt extrem de activi, fac multe sporturi, dar dau iama și în fast-food-uri. Nu au o materie la școală de educație alimentară, să mănânce sănătos?
M.M.: Aveam ore de nutriție, dar până și acolo fac prăjituri și toate cele. Efectiv, nu ai ce să mănânci sănătos. Până și salata are un sos.
GdS: Ai făcut parte din echipa Școlii Festus? Cât de greu a fost să fii selectată?
M.M.: În România, când am aplicat pentru acest liceu am spus că vreau să fac baschet. Sora (fiica gazdelor – n.r.) de acolo era în echipă deja. M-a luat la antrenamente, am dat niște probe, mai mult de condiție fizică, ne-au alergat foarte mult. Apoi m-au luat. Nu puteai să lipsești la vreun antrenament. Jucam într-un campionat al școlilor. Era mult public, toți părinții, mascotă, majorete. Putea fi o echipă vai de mama ei, dar tot beneficia de acest arsenal. Cu echipa școlii am mers până la turneul final, pentru că am avut multe jucătoare accidentate.
Baschet și criminologie
GdS: Cum arăta o zi pentru tine?
M.M.: Aveam antrenament de la 4.30 dimineața până la 7.00, apoi făceam duș la școală și mergeam la ore. Erau accesibile cursurile, deși m-am obișnuit greu cu programul. Luam prânzul acolo, bufet suedez. Costa cam doi dolari și găseai orice, dar totul era foarte grețos. Apoi urmau încă două ore de curs, iar la 15.00 terminam orele. Uneori stăteam la bibliotecă să-mi fac temele, alteori aveam meci sau alt antrenament.
GdS: Care a fost cel mai greu moment?
M.M.: Când am intrat pe teren și am văzut că regulile sunt complet diferite. Mi-a luat mult să mă adaptez. Nu înțelegeam de ce îmi spuneau să mă duc pe coș altfel. Eu mă duceam pe coș de opt ani la fel și ei îmi spuneau acum cum să mă duc. Acolo este altă viteză, totul e în continuă mișcare, aici e mai lent.
GdS: Pasiunea ta pentru baschet te-a determinat să continui în America. Ai primit o bursă. Dă-ne mai multe detalii.
M.M.: Este vorba despre Colegiul Jefferson, din St. Louis, Missouri. Am primit o bursă completă pentru baschet și voi juca la ei din toamnă. Am intrat în istoria Colegiului Festus. Sunt prima sportivă care a luat bursă pentru baschet. De regulă, de acolo mulți obțin burse de atletism. Ca profil, la Colegiul Jefferson m-am îndreptat spre criminologie, ceva ce include și psihologia, și criminalistica. După ce termin facultatea, voi vedea dacă pot folosi diploma de acolo în Europa sau dacă voi continua să joc baschet, fie în Europa, fie în America.
Majorat departe de casă
Luna trecută, Miruna Minculeasa a împlinit 18 ani. Niciodată nu s-ar fi gândit că va fi departe de casă. Gazdele unde a stat i-au făcut o petrecere frumoasă, iar familia i-a oferit un circuit turistic care a cuprins unele dintre cele mai importate puncte de atracție din SUA. „În luna mai am făcut 18 ani și părinții mi-au oferit o vacanță în Los Angeles. Am vizitat California, am văzut Universal Studios unde se fac filme, am fost la Hollywood, l-am văzut de Dwane Johnson. A fost extraordinar să vezi vedete mergând pe stradă. Am mai fost la Disneyland, Beverly Hills, unde nu am fost lăsați să intrăm în magazine că eram copii. Am mers la Venice și Santa Monica Beach, iar în Ilinois am văzut muzeul lui Lincoln. Anul trecut am mers cu gazdele la Chicago la un meci de NBA“, povestește Miruna care și-a făcut mulți prieteni peste ocean, americani și nu numai.
Masă și iar masă
Baschetbalista craioveană, care înainte de a pleca în SUA a evoluat la prim-divizionara SCM-U Craiova, a povestit că peste ocean aproape toate întâlnirile tinerilor sunt legate de servirea mesei. „Cum noi ieșim la un suc, ei ies la masă. Acum am avut balul de absolvire, un eveniment extraordinar pentru ei pentru că nu pot merge în cluburi după o anumită oră. Dimineața, toate fetele merg la coafor, apoi la masă. La ei totul este cu mâncatul. După aceea, se duc cu părinții undeva să facă poze, apoi iar servesc masa. Se merge la dans, până la ora 23.00, apoi iar servesc masa“, spune Miruna. Despre familia gazdă are numai cuvinte de laudă: „Au fost foarte politicoși, de treabă. Niște oameni extraordinari. Acum voi sta împreună cu alte jucătoare într-un apartament. Pe 15 august plec în America, iar pe 17 august voi începe școala“.
