Juniorii A1 (jucători sub 18 ani) de la Unirea Leamna s-au oprit în faza zonală a Campionatului Național, încheind pe locul secund în grupa A a turneului desfășurat la Horezu (Vâlcea), la capătul unor evoluții foarte bune.
Elevii lui Florin Luță, proveniți de la Arsenal Craiova, au învins în primul meci pe CS Unirea Mânăstirea (Călărași) cu scorul de 2-1, golurile oltenilor fiind marcate de Stănucă și Necșulea.
Jocul doi, susținut contra campioanei județului Argeș, AS Olimpia Șușeni, a fost cu „cântec“, în sensul că învingătoarea s-a decis după executatea loviturilor de departajare. În timpul regulamentar scorul a fost egal, 1-1, reușita Unirii Leamna purtând semnătura lui Nistru, iar la „loteria“ penaltiurilor argeșenii s-au impus cu 6-5. Pentru Leamna au marcat Volvoreanu, Necșulea, Dincă, Nistru și Stănucă și au ratat Nicola și Danciu, iar din tabăra rivală doar un jucător a irosit lovitura de la unsprezece metri.
În finala fazei zonale de la Vâlcea s-a calificat AS Olimpia Șușeni, alături de echipa gazdă, Flacăra Horezu, care a terminat prima într-o grupă din care au mai făcut parte Voința Crevedia (Dâmbovița) și Unirea Petrolul Videle (Teleorman). În duelul dintre cele două, desfășurat ieri, s-a impus gruparea din Șușeni cu scorul de 4-0, calificându-se astfel în faza semifinală, unde va da piept cu CSM Pașcani, partida fiind programată joi, de la ora 16.00, la Buftea. Cealaltă semifinală va opune echipele CF Bihorul Beiuș și CS Jiul Petroșani, finala mică și finala mare urmând să se dispute pe 26 iunie.
„A fost o experiență bună“
Antrenorul formației de juniori A1 de la Unirea Leamna, Florin Luță, s-a declarat mulțumit de modul în care s-au prezentat elevii săi la Horezu – Vâlcea, punctând că acest turneu îi va motiva și mai mult în viitor.
„Sunt foarte mulțumit de băieți, de modul în care s-au prezentat la aceste meciuri. Mulți s-au autodepășit, au căpătat multă încredere în ei și sunt sigur că vor arăta și mai mult în viitor. Primul joc, cu reprezentanta Călărașiului, a fost controlat de noi în totalitate și câștigat meritat. În cel de-al doilea, cu Olimpia Șușeni, am pierdut la loviturile de departajare, iar acolo este o loterie, deci nu pot fi supărat pe ei. A fost o experiență bună, la un prim turneu important. Faptul că au participat în faza zonală este un lucru mare pentru băieții mei, pentru că am întâlnit echipe foarte bune și le-am făcut față. Și din faza interjudețeană am avut ce învăța. AS Turnu Severin, adversara noastră, avea o componență foarte bună atât ca echipă, staff tehnic, și din punct de vedere administrativ erau bine puși la punct, dar s-a dovedit că în teren câștigă echipa mai valoroasă. Acum vine vacanța și ne vom relua pregătirile pe 22 iulie. Sper ca din cei care au fost la acest turneu să ajutăm doi-trei copii să evolueze la vreo echipă de Liga a III-a sau chiar a Liga a II-a. Vreau să le mulțumesc celor din conducerea AS Unirea Leamna, care ne-au sprijinit pentru aceste turnee“, a declarat Florin Luță, pentru GdS.
Lotul echipei A1 de la Unirea Leamna i-a cuprins pe următorii: portari: Alex Călinescu, Alex Suciu; jucători de câmp: Robert Volvoreanu, Claudiu Luță, Laurențiu Stănucă, Ionuț Stoian, Florin Stanciu, Bogdan Danciu, Mihai Dincă, Cosmin Geantă, Liviu Necșulea, Mihăiță Radu, Gabriel Banea, Andrei Bâzdoacă, Gabriel Leancă, Emanuel Nistru, Cătălin Nicola, Laurențiu Anghel, Andrei Bărbuică, Alex Ionescu.