6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCiclişti din toată ţara pedalează în Bănie şi în comunele din Dolj

Ciclişti din toată ţara pedalează în Bănie şi în comunele din Dolj

11188260_1439016146413308_3663504620664074708_n

Aproximativ 80 de cicliști din țară vor participa, începând de mâine până duminică, la Campionatele Naționale de Șosea de la Craiova. Ediţia 2015 propune participanţilor trei probe pentru fiecare categorie de vârstă. Mâine se va desfășura proba de contratimp individual. De la ora 10.00, participanții vor concura pe DJ 552 şi DJ 552 E, cu plecare şi sosire în comuna Bucovăţ. Startul se va face pe categorii astfel: cadete, cadeţi, junioare, juniori, senioare feminin, U23 masculin, elite masculin. Sâmbătă se va desfășura proba de fond. La ora 9.00, concurenții vor pleca de la Parcul Tineretului și vor parcurge distanțe între 80 și 160 kilometri spre sudul județului Dolj, în funcție de categoria de vârstă. Duminică este programată proba de circuit, de la ora 9.00, cu start și sosire la Sala Polivalentă spre Parcul Tineretului. Concurenții vor avea de parcurs între 40 și 80 de kilometri, mai multe ture. Clubul organizator, CSM Craiova, va fi reprezentat de sportivii Vasile Braia (foto) și Teo Matican. La ora 17.00, toţi sportivii vor participa la defilarea care va porni de la Sala Polivalentă și va avea punct final Centrul Vechi, mai exact Piața „Frații Buzești“. Interesant de notat că reprezentanții Federației Române de Ciclism s-au gândit și la sportivii amatori. Duminică, începând cu ora 12.30, aceștia se vor putea întrece pe același circuit amenajat pe bulevardul Știrbei Vodă, apoi pot însoți caravana ciclistă oficială către centrul istoric, acolo unde va fi festivitatea de premiere. Duminică va fi restricționat traficul pe tronsonul Ciupercă  – Parcul Tineretului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS