Campionatul Național de Ciclism Șosea – găzduit de Craiova și alte localități din județul Dolj, a debutat în această dimineață. Cu plecare din Bucovăț, cei 54 de concurenți au avut proba de contratimp. CSM Craiova este reprezentat de doi sportivi, Vasile Braia și Theodor Matican. Mâine se va desfășura proba de fond. La ora 9.00, concurenții vor pleca de la Parcul Tineretului și vor parcurge distanțe între 80 și 160 kilometri spre sudul județului Dolj, în funcție de categoria de vârstă. Duminică este programată proba de circuit, de la ora 9.00, cu start și sosire la Sala Polivalentă spre Parcul Tineretului. Concurenții vor avea de parcurs între 40 și 80 de kilometri, mai multe ture. Clubul organizator, CSM Craiova, va fi reprezentat de sportivii Vasile Braia (foto) și Teo Matican. La ora 17.00, toţi sportivii vor participa la defilarea care va porni de la Sala Polivalentă și va avea punct final Centrul Vechi, mai exact Piața „Frații Buzești“. Interesant de notat că reprezentanții Federației Române de Ciclism s-au gândit și la sportivii amatori. Duminică, începând cu ora 12.30, aceștia se vor putea întrece pe același circuit amenajat pe bulevardul Știrbei Vodă, apoi pot însoți caravana ciclistă oficială către centrul istoric, acolo unde va fi festivitatea de premiere. Duminică va fi restricționat traficul pe tronsonul Ciupercă – Parcul Tineretului.
Galerie foto realizată de Bogdan Grosu: