8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Olt Slatina revine în fotbal, în Liga a III-a

FC Olt Slatina revine în fotbal, în Liga a III-a

Retrasă din Liga a II-a în timpul play-off-ului din motive organizatorice și financiare, FC Olt Slatina părea să devină o amintire, dar până la urmă revine în fotbal, în Liga a III-a. Președintele şi acţionarul majoritar al grupării oltene, Ionuţ Ivan, a prezentat, într-o conferință de presă, planul de reorganizare al clubului, sperând totodată ca Fiscul să șteargă din datorii, acestea ridicându-se la peste 1,2 milioane de euro.
„Echipa va evolua în noul campionat al Ligii a III-a. Finanţarea clubului va fi exclusiv privată. Am stat de vorbă cu câţiva oameni potenţi financiar, care şi-au arătat intenţia de a veni alături de noi. Nu vor fi sume mari, ci atât cât să putem conduce activitatea la club cel puţin la nivel de Liga a III-a. Sperăm ca pe viitor numărul acestora să fie cât mai mare. Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni ne-a demonstrat că, dacă ne bazăm doar pe finanţare de la administraţiile locale, în orice moment oraşul şi judeţul pot rămâne fără echipă de fotbal“, a spus preşedintele Ionuţ Ivan, conform Gazeta Nouă.

Cu Oprescu înainte!

Ionuț Ivan a punctat că echipa alb-vișinie va fi antrenată în continuare de Dan Oprescu și că lotul numără deja 20 de jucători.
„Dan Oprescu va fi în continuare antrenorul echipei. A acceptat oferta noastră şi doreşte să readucă echipa la nivelul Ligii a II-a, urmând să decidă cu cine va colabora. Acest lucru se poate vedea după 10 iulie, când va începe munca alături de noi. Am ţinut legătura cu majoritatea jucătorilor noştri care au evoluat la Liga a II-a şi am stabilit ca ei să aştepte să ne punem la masă şi să discutăm continuarea colaborării. 80% din fotbaliști îşi doresc să continue la Slatina. Deocamdată, nu am avut discuţii cu alţi jucători, dar cu siguranţă vom vorbi, pentru că în această perioadă şi-au manifestat dorinţa şi alţi fotbalişti din ţară să vină la clubul nostru. Cei 20 de jucători pe care îi avem în acest moment sunt atât juniori, cât şi seniori. Mogoşanu, Anghelina, Bardu, Rogoveanu, dar şi ceilalţi juniori care au evoluat la Liga a II-a“, a explicat Ionuț Ivan.

Erdei și Petru, în conducere

Din staff-ul administrativ al FC Olt Slatina vor face parte şi fostul arbitru Zoltan Erdei, care va activa pe postul de manager sportiv, şi Andrei Petru, care va conduce Departamentul de Marketing.
„Nu vreau să vorbesc foarte mult, pentru că nu sunt prea multe de spus. Îmi doresc să ajut clubul să promoveze şi să ajungă cât mai sus. Vrem să avem rezultate, lumea să ne iubească şi să aducem spectatorii la teren. Nu vreau să vorbesc despre ce a fost, ci despre ce va fi“, a afirmat Zoltan Erdei.
„Am acceptat această propunere pentru că sunt atras de fenomenul fotbalistic. Sunt încântat să fac parte din acest proiect. Voi face tot ce pot pentru a duce imaginea fotbalului slătinean la un nivel cât mai înalt“, a punctat Andrei Petru, care în trecut a fost unul dintre liderii galeriei slătinene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS