8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaştrii au remizat cu FK Kukesi

Alb-albaştrii au remizat cu FK Kukesi

Alex Mateiu (în albastru, centru) şi colegii săi nu au reuşit să învingă şi vicecampioana Albaniei (foto: Alexandru Vîrtosu)
Alex Mateiu (în albastru, centru) şi colegii săi nu au reuşit să învingă şi vicecampioana Albaniei (foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova a remizat ieri seară, la Waidring, scor 0-0, cu vicecampioana Albaniei, FK Kukesi, acesta fiind cel de-al treilea joc de verificare susţinut în cadrul cantonamentului de la Fugen (Austria). Alb-albaştrii au avut şi ceva ghinion în acest meci, nimerind de două ori bara, prin Mazarache (’5) şi Cârstea (’53).
Antrenorii grupării din Bănie, Emil Săndoi şi Sorin Cârţu, au început meciul cu următorul unsprezece: Bălgrădean – Dumitraş, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Băluţă, Mateiu, Târnăcop, Mazarache – Ferfelea, Curelea. În repriza secundă a fost folosită o formulă distinctă, după cum urmează: Straton – Achim, Popov, Avrămia, Briceag – Sin, Kay, Cârstea, Bancu – Bawab, Herghelegiu.

„Nu a mai fost un joc la fel de bun ca precedentele două. Ne-am creat ocazii, dar nu am reuşit să finalizăm cu gol. Per-total a fost un antrenament reuşit, în opinia mea: am alergat mult, am depus efort. Şi e bine că, iată, după trei partide suntem neînvinşi. Şi am întâlnit echipe ce vor juca în preliminariile europene. Din câte am înţeles, chiar adversara noastră de astăzi peste trei zile are meci în primul tur preliminar al Europa League. Ei se află la un anumit nivel cu pregătirea, noi la altul, ţinând cont că mai sunt două săptămâni până la startul campionatului. Important este să ne mobilizăm bine şi în următoarele două partide, când întâlnim echipe de top. Să rămânem uniţi şi să facem meciuri bune“, a declarat mijlocaşul Alexandru Mateiu.

În primele două partide amicale, CS Universitatea Craiova a învins cu 4-1 pe Skanderbeu Korce şi cu 4-2 pe FC Vaduz. Următorul test pe care îl vor susţine oltenii în Austria va avea loc mâine, de la ora 19.00, adversari fiindu-le bulgarii de la Ludogorets.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS