În orașul Brăila s-a desfășurat săptămâna trecută Campionatul Național de tenis pe echipe, categoria 10 ani (U10). La start s-au aflat cele mai bune 21 de echipe, iar craiovenii s-au descurcat foarte bine, ajungând să se întâlnească în finală. Alexandru Mihai Coman a reprezentat un club din Alba Iulia, TC Sun, împreună cu David Manu, și au devenit campioni naționali după ce au învins în finală echipa TC Stănică 2 Craiova, alcătuită din Călin Știrbu, Cătalin Bercea și Daniel Mitrancă. Echipa 1 de la TC Stănică, formată din sportivii George Cosma, Robert Gună, Bogdan Udrescu și Eduard Toma, s-a clasat în primele opt, fiind învinsă de câștigătoarea competiției, TC Sun Alba Iulia.
Pentru Alexandru Mihai Coman a fost primul titlu național și i-a adus mare bucurie. „Alex a avut emoții, dar și dorința de a câștiga și a reușit să obțină primul trofeu de campion. Împreună cu colegul David Manu au câștigat toate meciurile cu 3-0. A fost un campionat la care au participat sportivi clasați în primele 25 de locuri la categoria 10 ani, iar fiul meu a avut ca adversari jucători din prima parte a clasamentului. De mare ajutor le-a fost și căpitanul nejucător Adrian Manu, care i-a susținut. Anul acesta, Alex s-a întors să concureze la categoria 10 ani, după ce înainte a mers la turnee de 12 ani, categorie unde va participa începând cu anul viitor și la care ocupă locul 29 în prezent“, a spus ieri Delia Coman, mama campionului din Bănie.
Pentru acest concurs, Alexandru Mihai Coman s-a pregătit în paralel cu doi antrenori, Marian Dragu și Alex Banciu, de la CSM Craiova, club la care va fi legitimat. „Timp de șase ani, Alex a lucrat cu domnul Marian Dragu. Este cel care i-a pus racheta în mână, l-a învățat multe lucruri și îi mulțumim. De trei luni colaborăm și cu Alex Banciu de la CSM Craiova, club la care fiul meu va fi legitimat“, a completat Delia Coman.
Componenții celor două echipe de la TC Stănică Craiova plecaseră încrezători la Campionatul Național de la Brăila. Sperau să joace finala, dar doar una dintre formații a ajuns acolo. „Suntem singurul club din Craiova care a urcat pe podium. Nu a fost medalia de aur, ci de argint, dar așa este în tenis. Uitați-vă și la Simona Halep: câștigă un turneu, iar la altul este eliminată în turul al doilea. Asta nu înseamnă că nu mai este bună. Așa și la cei mici. Contează cum gestionează emoțiile, cum se acomodează cu terenul și presiunea și ce experiență competițională au. Noi am făcut două echipe bune, cu jucători valoroși, iar rezultatele de la ultimele turnee, când învinseseră echipa care a ieșit acum campioană, ne îndreptățeau să sperăm la calificarea în finală a ambelor echipe ale noastre. Am avut și ghinion la tragerea la sorți și pe deasupra am avut doi jucători care la anul vor fi pe categorie de vârstă“, a declarat ieri Marin Stănică, supervizor la TC Stănică Craiova. Craiovenii vor concura săptămâna aceasta la individual.
Tot săptămâna trecută, două jucătoare de la TC Stănică Craiova, Michelle Curteanu (Wetherall) și Bianca Gheorghe, au devenit vicecampioane naționale în proba de dublu la Campionatele Naționale U12 de la Sibiu. În cadrul aceleiași competiții, colega acestora, Andreea Lilă, s-a clasat între cele mai bune opt jucătoare. Sportivii de la TC Stănică sunt pregătiți de un colectiv de antrenori alcătuit din Oana Stănică, Victor Stănică, Alice Radu și Mihai Negrilă.