Cel mai important eveniment de box amator din România, „Centura de Aur“, va debuta marțea viitoare în Polivalenta din Bănie. Deocamdată și-au anunțat prezența sportivi din 11 țări. Și Bănia va avea doi reprezentanți, Dora Mustățea și Ionuț Popescu.
Au mai rămas doar câteva zile până la debutul turneului internațional de box amator (seniori) „Centura de Aur“ Nicolae Linca, inclus în calendarul AIBA. Competiția, care va fi găzduită în premieră de Craiova, este considerată cel mai important eveniment pugilistic din boxul românesc amator, iar la ediția cu numărul 40 și-au anunțat prezența zece țări: Serbia, Ungaria, Croaţia, Ucraina, Republica Moldova, Egipt, Regatul Unit al Marii Britanii, Coreea de Sud, Federaţia Rusă, alături de România.
Turneul se va desfășura în cele din urmă în Sala Polivalentă, după ce inițial organizatorii anunțaseră că se va ține la Centrul Multifuncțional, și va debuta marțea viitoare, cu meciuri din calificări, între orele 15.00 și 21.00. Calificările vor continua miercuri și joi, iar vineri va fi zi de pauză. Sâmbătă sunt programate semifinalele, iar duminică finalele.
„Suntem aproape de cel mai important eveniment pugilistic din istoria Craiovei. Este un turneu cu mult mai multe divizii peste ce știam noi, dar facem față. Toată lumea este în mișcare. În cele din urmă se va desfășura la Polivalentă. Nu sunt calculele inițiale, dar din motive tehnice ne-am dat seama că este mai bine să se desfășoare la Sala Polivalentă“, a explicat ieri pentru GdS, Liviu Stan, președintele executiv al Asociației Județene de Box Dolj și totodată membru în Biroul Federal al Federației Române de Box (FRB).
Craiova, oraș cu tradiție veche în boxul românesc, va fi reprezentată de doi sportivi. Este vorba de Ionuț Popescu și Dora Mustățea, ambii pregătiți de Ion Dragomir. „Am fi vrut să urce în ring și al treilea craiovean, Ovidiu Trandafir, care cred că ar fi făcut față, dar, din păcate, nu este în țară“, a completat Stan.
Biletele costă 5 şi 10 lei
Biletele de intrare vor costa cinci lei în calificări, adică marți, miercuri și joi, iar sâmbătă și duminică vor costa zece lei și se pot procura de la casele de bilete ale Sălii Polivalente.
Oficialul a vorbit despre surprizele de la acest eveniment care, pe lângă meciuri, va cuprinde și prezentare de modă, muzică clasică etc. „Boxul este o artă și de aceea vrem să fie un eveniment care să depășească statutul de simplu turneu. Vor fi prezentări de modă, piese de teatru, iar coloana sonoră din filmele „Rocky“ va fi interpretată de orchestra Filarmonicii“, a mai spus Stan.
În luna mai, când a venit să negocieze cu oficialitățile organizarea „Centurii de Aur“, Leonard Doroftei a spus că și spectatorii vor putea participa activ la gală dacă doresc. „O să organizăm o tombolă, iar cel care va câștiga va boxa cu mine într-un meci demonstrativ“, propunea atunci fostul campion mondial.
Primăria Craiova este parteneră a Federației Române de Box în organizarea acestui eveniment sportiv, municipalitatea alocând deja, prin Hotărâre de Consiliu Local, suma de 150.000 de lei.