Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, s-a calificat, astăzi, în semifinalele probei de dublu de la Wimbledon, informează site-ul oficial al competiţiei.
Mergea şi Bopanna au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 5-7, 6-4, 7-6 (9), 7-6 (5), după două ore şi 34 de minute, cuplul american format din gemenii Bob şi Mike Bryan, principalii favoriţi ai competiţiei.
În semifinale, Florin Mergea şi Rohan Bopanna vor întâlni perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, 7-6 (2), de cuplul Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia), cap de serie numărul 7.