6.8 C
Craiova
luni, 3 martie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - FC Botoșani și Pandurii, amendate cu câte 10.000 de lei

Fotbal – FC Botoșani și Pandurii, amendate cu câte 10.000 de lei

Cluburile FC Botoșani și Pandurii Târgu Jiu au fost amendate cu câte 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, informează site-ul LPF.

Clubul FC Botoșani a primit această sancțiune după meciul cu FC Viitorul, pentru nerespectarea obligației de inscripționare a tricourilor cu sigla forului organizator al competiției.
Gruparea Pandurii Târgu Jiu a fost sancționată pentru pătrunderea de persoane neautorizate la meciul de acasă cu Steaua București.
De asemenea, Andrei Poverlovici, jucătorul echipei FC Voluntari, a fost suspendat un meci și amendat cu 740 de lei, după eliminarea de la meciul cu Petrolul Ploiești.
În cazul cererii de revizuire a sancțiunii, depusă de Gabriel Cânu, jucătorul lui ACS Poli Timișoara, Comisia a stabilit ca termen ziua de 29 iulie pentru verificarea plății taxei cererii de revizuire. După eliminarea din partida cu Pandurii, din prima etapă, Cânu a fost suspendat pentru trei jocuri și amendat cu 5.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS