32.8 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU n-a jucat nimic

CSU n-a jucat nimic

Andrei Dumitraş şi colegii săi şi-au arătat neputinţa în faţa puştilor lui Gică Hagi (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Andrei Dumitraş şi colegii săi şi-au arătat neputinţa în faţa puştilor lui Gică Hagi (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova a pierdut partida disputată ieri seară, pe stadionul „Extensiv“, la capătul unei evoluţii foarte slabe, scor 1-2, în fața echipei FC Viitorul, contând pentru etapa a 6-a din Liga I.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 11, prin Florin Tănase, care a transformat o lovitură de pedeapsă dictată în urma unui fault comis de Vătăjelu. Viitorul și-a majorat avantajul în minutul 42, când Aganovici a şutat de la zece metri după o centrare de pe dreapta. Alb-albaștrii au reușit să reducă din handicap prin Vătăjelu, care a executat perfect un penalti obținut de Ivan (’85).
CSU Craiova: Bălgrădean – Dumitraș, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Băluță (’66, Herghelegiu), Zlatinski (’72, Bancu), Mateiu, Ivan – Bawab (’46, Ferfelea), Rocha. Antrenori: Emil Săndoi, Sorin Cârțu.
FC Viitorul: Râmniceanu – Ciupe, Mitrea, Hodorogea, Ganea (’80, Mitache) – Filip, Nedelcu, V. Achim (’66, Chitu) – I. Hagi (’59, G. Marin), L. Tănase, Aganovic. Antrenor: Gică Hagi.
Cartonașe galbene: Vătăjelu ’10, Izvoranu ’45+2, Băluță ’61 / Ganea ’22, Aganovici ’67.
Au arbitrat: George Rădulescu – Valentin Avram, Iulian Radu; Adrian Comănescu.
Observatori: Marian Dorobanţu, Eduard Alexandru.
În runda următoare, CS Universitatea Craiova va evolua în Banat, contra echipei ACS Poli Timişoara, partida fiind programată sâmbătă, de la ora 18.30.

Săndoi: Mă doare că nu am reușit un rezultat bun

Antrenorul principal al CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a fost dezamăgit de rezultat și de joc, recunoscând că elevii săi au dormit în ghete în această confruntare.
„Am alternat unele rezultate bune cu altele proaste și, ca să fim sinceri, ne doream astăzi (ieri – n.r) al treilea rezultat pozitiv după egalul de la Târgu Mureș și după victoria de acasă cu Chiajna, dar nu am reușit să facem acest lucru. Felicit echipa Viitorul și pe Gică Hagi, pentru ceea ce a reușit să facă în fotbalul românesc. Viitorul a reușit să ne pună foarte multe probleme în prima repriză, beneficiind de două cadouri pe care noi le-am făcut și de o lipsă totală de marcaj la mijlocul terenului, pe faza defensivă. La noi, în prima repriză a lipsit total marcajul. În a doua parte am mai recuperat ca potențial, am jucat mai bine spre final, am pus presiune pe adversar, dar n-am reușit să ne creăm ocazii clare de gol, cu excepția șutului lui Vătăjelu, care a fost scos de Râmniceanu. Nu doar Bawab a dezamăgit astăzi. Cred că toți jucătorii pe care i-am avut nu au evoluat la potențial maxim. Au fost multe greșeli de poziționare în teren și știam că Viitorul are individualități, jucători foarte buni. Mă doare că nu am reușit un rezultat bun, dar nu capitulăm. Campionatul este lung. Este o înfrângere usturătoare, dar vine și jocul următor, de la Timișoara, și vom încerca să recuperăm acolo punctele pierdute astăzi (ieri – n.r)“, a spus tehnicianul craiovean. Săndoi a comentat și scandările venite din tribune, mai mulți fani cerând demisia staff-ului tehnic: „La fotbal așa este, atunci când câștigi ești aplaudat, iar când pierzi e normal să mai fi și huiduit. Putem să-i condamnăm pe spectatori? Nu! Sperăm ca la primul joc de acasă, cel cu Steaua, să avem o evoluție bună și să plece jucătorii în aplauzele suporterilor“.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0016

_DSC0019

_DSC0025

_DSC0026

_DSC0028

_DSC0030

_DSC0031

_DSC0032

_DSC0033

_DSC0034

_DSC0036

_DSC0037

_DSC0041

_DSC0043

_DSC0044

_DSC0047

_DSC0048

_DSC0052

_DSC0053

_DSC0055

_DSC0056

_DSC0057

_DSC0061

_DSC0063

_DSC0064

_DSC0065

_DSC0066

_DSC0067

_DSC0070

_DSC0071

_DSC0073

_DSC0075

_DSC0076

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS