4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHalep nu renunță la turneul de la Cincinnati

Halep nu renunță la turneul de la Cincinnati

Simona Halep (locul 3 WTA) a abandonat în finala turneului de la Toronto (Canada), din cauza unor probleme medicale, dar a declarat la finalul partidei cu elvețianca Belinda Bencic (locul 20 WTA) că vrea să joace la turneul de la Cincinnati din categoria Premier 5, care va începe luni. „Trebuie să mă recuperez în câteva zile. Vreau să joc la Cincinnati, mai ales că voi intra direct în turul doi şi voi avea mai mult timp pentru recuperare. Dar vom vedea. Apoi voi merge la New Haven şi abia apoi va veni US Open. În acest moment nu schimb nimic din programul meu, dar vom vedea în zilele următoare“, a spus Halep.
Jucătoarea din Constanţa a explicat că a simţit dureri musculare şi a avut crampe stomacale la finala cu Belinda Bencic: „În primul set am avut dureri musculare, iar apoi am avut probleme la genunchi. În setul doi am avut crampe stomacale şi ameţeli. În situaţia dată, faptul că am câştigat al doilea set este un lucru pozitiv. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, nu am fost în meci şi totuşi am câştigat al doilea set“.
Reamintim că în finala turneului din Toronto, Halep a abandonat după două ore şi jumătate de joc la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3 pentru elvețianca de 18 ani, care de ieri ocupă locul 12 în clasamentul mondial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS