4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportA luat aurul mondial, deși nu a avut unde să se antreneze

A luat aurul mondial, deși nu a avut unde să se antreneze

Demolarea stadionului „Ion Oblemenco“ din Craiova i-a afectat pregătirea atletului Adrian Neagu (foto), dar nu și performanțele. Deținător a 17 recorduri mondiale, europene și balcanice, sportivul de 62 de ani a cucerit recent al treilea său titlu de campion mondial la săritura în lungime. Atletul de la CS Universitatea Craiova a prins aurul din ultima încercare.

Adrian Neagu, atlet legitimat la CS Universitatea Craiova, și-a reconfirmat valoarea. Sportivul de 62 de ani s-a întors cu medalia de aur de la Campionatul Mondial Masters desfășurat recent la Lyon (Franța), acolo unde a concurat la săritura în lungime, la categoria de vârstă 60 de ani.
Săritura care i-a adus al treilea titlu de campion mondial a măsurat 5,41 metri și bucuria a fost cu atât mai mare pentru că a reușit-o din ultima încercare. Favoritul probei, Adi Neagu, a avut probleme la cele cinci sărituri anterioare deoarece nu reușea să prindă pragul. Această situație a fost cauzată de faptul că atletul nu a făcut antrenamente specifice în ultimele luni, după ce stadionul „Ion Oblemenco“, acolo unde era pista de atletism și groapa de nisip, a fost demolat. „Am fost total nepregătit pentru că nu am avut unde să mă antrenez. Nu m-am antrenat specific pentru lungime, dovadă că de-abia la a șasea săritură din finală am reușit să prind pragul. Nu îmi mai ieșea elanul, băteam mereu înainte de prag și pierdeam 20-30 de centimetri. Când mă antrenam pe «Oblemenco» și îmi puneam cuiele în picioare era altceva“, a explicat campionul. Norocul său a fost un român aflat în tribuna stadionului din Lyon. În timpul cursei, acesta i-a spus unde greșește: „A fost o competiție cu 10.000 de participanți, iar cei 14 români eram împărțiți pe patru stadioane. Nu era nici un coleg cu mine, deși e bine să ai pe cineva care să te ghideze la încălzire, să îți spună dacă elanul este corect, mai ales în probele tehnice. Norocul meu a fost că printre spectatori s-a găsit un român în tribună care mi-a zis: bă băiatule, vezi că tu bați mereu înainte de prag. Nu prinzi bucata de lemn și bați pe tartan. Am reușit până la urmă să prind pragul. Nu total, doar puțin, dar a fost suficient cât să mă arunce“, rememorează Neagu.

I-a „suflat“ aurul unui finlandez

Înainte de ultima încercare, craioveanul avea argintul asigurat. Pe locul întâi era un finlandez. „După ce am văzut rezultatul, m-am uitat spre finlandez. Era foarte supărat, parcă căzuse cerul pe el. El doar ce urcase de la categoria 55 de ani, unde era campion mondial, și acum deja se vedea câștigător al probei. Este un șoc să pierzi după ultima săritură“, a adăugat medaliatul cu aur, care, la rândul său, a pierdut o medalie după ultimele sărituri. „În 2008, un englez de culoare mi-a suflat medalia de bronz. Înainte de ultima săritură, eu eram pe locul trei, un american pe doi și un suedez pe primul loc. Ne băteam pe medalii, care să ia aurul, argintul și bronzul. La ultima încercare, un englez a sărit șase metri și a devenit campion, devansându-i pe ceilalți doi, dar și pe mine, care am picat pe locul patru. Am rămas prieteni“, a completat craioveanul.

Zeci de medalii și recorduri greu de egalat

Adrian Neagu practică atletismul de 50 de ani. Dacă în perioada junioratului se axa pe probele de sprint, la Masters, categorie la care concurează din 2004, aleargă 100 de metri, 200 de metri, săritură în lungime și triplusalt. Este cel mai titrat atlet veteran din România datorită rezultatelor sale greu de egalat de vreun alt sportiv din țara noastră. Deși este un exemplu de modestie, Adi Neagu a rememorat pentru GdS performanțele sale: „În 2007 am obținut medalia de argint la Mondiale. Până în 2011, când am luat primul titlu de campion european indoor, luam numai locurile doi și trei. Când am trecut la categoria 60 de ani, am început să câștig tot.
La veterani am un record mondial și european, 50 de titluri de campion național, 17 recorduri naționale, patru recorduri balcanice, 20 de titluri balcanice, plus alte medalii de argint și bronz. La acestea se adaugă trei titluri mondiale și două europene și alte 12 medalii de argint sau bronz. Recordurile mele sunt greu de egalat. La lungime am recordul mondial – 5,93 metri, în condițiile în care, spre exemplu, acum, la Lyon, doar patru finaliști dintre cei 30 de participanți la categoria mea au sărit peste 5 metri“. Trebuie menționat că toate aceste performanțe nu i-au adus bani, ci o mare mulțumire sufletească.

Idol pentru atleții veterani din lume

Valoarea incontestabilă a lui Adrian Neagu ca atlet l-a adus pe craiovean în prim-planul competițiilor Masters. Peste hotare, toți participanții îl privesc cu admirație. „Acum, după ce am terminat proba, a venit la mine alt finalist, un asiatic. Eu îmi scoteam cuiele din picioare și l-am văzut că făcea o plecăciune. M-am simțit stânjenit și l-am îmbrățișat. Mi-a spus că a fost o mare onoare să concureze cu mine și să mă cunoască. Când mergeam prin Lyon, vedeam concurenți care treceau pe lângă mine și îi auzeam că vorbesc despre record mondial, Neagu, România. Lumea începe să mă cunoască. Am fost impresionat când vedeam că se opreau și se uitau lung la mine. E o senzație minunată.
În România sunt apreciat mai puțin decât în străinătate. Acolo toți mă felicită, mă întreabă cum mă antrenez, ce mănânc. Aici e multă răutate și invidie“, spune multiplul medaliat.

Atleții veterani, sănătoși tun

La Lyon, un doctor francez specializat în medicină sportivă a venit să facă un studiu, iar rezultatele l-au bucurat. „Am discutat cu dumnealui și mi-a zis că este uluit că vede oameni de 80 de ani perfect sănătoși sau oameni care au avut cancer, iar după ce medicii i-au pus să facă mișcare, acum sunt sănătoși. Nici eu nu am făcut vreo analiză în viața mea. Nu am fost bolnav, pentru că mereu am făcut mișcare. Mănânc de toate, dar puțin. Nu am fumat niciodată, iar la ocazii beau câte un pahar de vin. La noi este greu să scoți oamenii la mișcare. Încerc din toate puterile, dar mă izbesc de o mare rigiditate. Oamenii nu prea înțeleg ce înseamnă sportul pentru sănătate“.
Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova, are numai cuvinte de laudă când vorbește despre Adrian Neagu. „Sunt mândru că avem la club un campion mondial, un om de valoarea lui. Facem eforturi să le oferim tuturor sportivilor noștri resurse financiare pentru a face mare performanță. Eu am susținut trei atleți veterani, domnul Neagu, Ilie Marian și Mircea Alexandrescu, care au obținut performanțe frumoase și au promovat clubul și orașul nostru. Fie că vorbim de seniori sau veterani, atletismul este una dintre secțiile extrem de importante pentru noi și ne dorim să ducem cât mai mulți sportivi la Jocurile Olimpice“, a menționat Badea.

„După 50 de ani, organismul are tendința de a ceda“

L-am întrebat pe Adrian Neagu ce contează cel mai mult în cariera unui atlet veteran. Antrenamentele, mentalul? „După 50 de ani te lupți cu organismul, are tendința de a ceda. Pe mai toți săritorii ne lasă tendoanele. La unul care sare șase metri, cum sunt eu, piciorul de bătaie dezvoltă o forță de 270 kg, iar cei care sar opt metri au 400 kg forță. De multe ori nu rezistă tendoanele. Un prieten din Suedia și l-a rupt. Eu am făcut fizioterapie ca să pot concura, dar la Torun am avut dureri atroce, mi-era frică să nu mă rup“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS