Maratonistul Marius Ionescu (CSM Craiova) nu a reuşit să termine cursa de maraton din cadrul Campionatului Mondial de atletism de la Beijing (China). Craioveanul a abandonat după 30 de kilometri. Sportivul român s-a numărat printre cei 67 de atleți care au luat startul. Doar 42 de concurenți au terminat proba de maraton din orașul chinez, iar Ziarul de Sport notează că cei care au abandonat au acuzat dificultăți de respirație. Aerul din Beijing este cunoscut pentru gradul ridicat de poluare, iar această problemă a fost semnalată și la Jocurile Olimpice din 2008. În plus, căldura a fost un adversar suplimentar pentru concurenți. La finalul cursei, termometrul de la sosire arăta 29 de grade Celsius.
Câștigătorul maratonului a fost surprinzătorul puști eritreean Ghirmay Ghebreslassie, de 19 ani. Acesta devine cel mai tânăr câștigător al probei de 42,195 de km de la Mondiale. Ghirmay Ghebreslassie a terminat cursa în 2 ore, 12 minute, 27 de secunde.
Yemane Tsegay, din Ethiopia, a sosit al doilea, la 40 de secunde în spatele câștigătorului. Podiumul a fost completat de Munyo Solomon Mutai, din Uganda. Campionul de la Jocurile Olimpce din 2012, ugandezul Stephen Kiprotich, a venit al șaselea.
Printre cei care au terminat cursa a fost și maratonistul moldovean Roman Prodius, sosit al 31-lea, cu timpul de 2 ore, 26 minute și 46 de secunde.