Baschetbaliștii de la SCM-U Craiova se pregătesc în această perioadă în Serbia, acolo unde au susținut deja două amicale. După ce vineri au fost învinși de rușii de la Zenit Sankt Petersburg, cu scorul de 80-67, aseară elevii lui Oliver Popovic s-au impus în fața echipei KK Konstantin Niș, cu scorul de 88-85. Ambele partide s-au disputat la Vârșeț.
În cadrul turneului din țara vecină Cătălin Burlacu și colegii săi vor mai disputa încă două amicale: mâine (ora 17.00) cu Al Wasl Dubai (se joacă în Belgrad) și joi (ora 18.00) cu KK Mladost Zemun (la Vârșeț).