8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportWenger l-a arătat cu degetul pe Hațegan

Wenger l-a arătat cu degetul pe Hațegan

Hategan

Liga Campionilor a continuat miercuri seară cu partide interesante, spectaculoase, dar și cu greșeli de arbitraj. O dispută cu probleme s-a jucat în Croația, unde Dinamo Zagreb a învins cu 2-1 pe Arsenal Londra, grație golurilor reușite de Pivaric (‘24) și Fernandes (‘58), replica britanicilor venind prin Walcott (‘79). Meciul a fost arbitrat de o brigadă românească, cu Ovidiu Haţegan la centru, asistenţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, adiţionali Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, iar arbitru de rezervă Radu Ghinguleac. Centralul român l-a eliminat pe Giroud în minutul 40, după două cartonașe galbene. Pe primul i l-a arătat în minutul 23, iar la cel de-al doilea a sancționat un fault urât asupra lui Ivo Pinto, însă măsura a fost considerată prea dură de Arsene Wenger.
„Cartonaşul roşu a fost o decizie prea dură. Am fost un pic lipsiţi de noroc. Cred că la primul gol a fost ofsaid şi eliminarea a fost o decizie prea dură. La primul este vina lui Giroud, pentru că a protestat – deşi n-a fost el faultat. Însă la al doilea a avut ghinionul să îl atingă pe celălalt jucător. Nu îl înţeleg pe arbitru. Nu cred că la faza celui de-al doilea cartonaş galben Giroud l-a văzut pe Pinto. În acel moment m-am gândit că nu este fază de cartonaş galben“, a declarat Wenger.

Liga Campionilor

Rezultatele înregistrate miercuri seară, în etapa 1: grupa E: Bayer Leverkusen – BATE Borisov 4-1 (Mehmedi ‘4, Hakan Çalhanoğlu 47, ‘76 – penalti, Hernández ‘59 / Milunovic ‘13), AS Roma – FC Barcelona 1-1 (Suarez ‘21 / Florenzi ‘31), grupa F: Dinamo Zagreb – Arsenal Londra 2-1 (Pivaric ‘24, Fernandes ‘58 / Walcott ‘79), Olympiakos Pireu – Bayern München 0-3 (Muller ‘52, ‘90+2 – penalti, Gotze ‘89), grupa G: Dinamo Kiev – FC Porto 2-2 (Gusev ‘20, Buialski ‘89 / Aboubakar ‘23, ‘81), Chelsea Londra – Maccabi Tel-Aviv 4-0 (Willian ‘15, Oscar ‘45+4 – penalti, Diego Costa ‘58, Fabregas ‘78); grupa H: Valencia – Zenit Sankt Petersburg 2-3 (Joăo Cancelo ‘55, André Gomes ‘73 / Hulk ‘9, ‘45, Witsel ‘76), KAA Gent – Olympique Lyon 1-1 (Milicevic ‘68 / Jallet ‘58).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS