4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCupa „Ion Constantinescu“, un test pentru voleibalistele craiovene

Cupa „Ion Constantinescu“, un test pentru voleibalistele craiovene

Cupa „Ion Constantinescu“ (ediția a cincea) la volei feminin va debuta mâine în Sala Sporturilor din Bănie, care poartă chiar numele fostului mare conducător de club, cunoscut sub porecla de „Hamlet“.
Timp de trei zile, patru echipe – SCM-U Craiova, Universitatea Cluj, Penicilina Iași și CSM București – se vor lupta să câștige trofeul acestei competiții amicale. Antrenorul principal al oltencelor, Alex Cosma, dar și căpitanul Adina Stanciu, au vorbit ieri, într-o conferință de presă, despre perioada precompetițională și obiectivele pentru noul sezon care va debuta luna viitoare.
Cosma apreciază că Turneul „Ion Constantinescu“ va aduce un plus pentru echipa sa, care în urmă cu o săptămână a mai participat la un turneu amical, la Lugoj: „Am mai susținut turneu de pregătire la Lugoj, între 11 și 13 septembrie, și pot spune că ne-am prezentat bine, în condițiile în care majoritatea adversarelor nu erau în formulă completă. Penicilina Iași va veni la Craiova cu un lot îmbunătățit, ceea ce înseamnă că vom participa la un turneu mai ridicat valoric decât cel de la Lugoj. Mă bucur că am reușit să organizăm acest turneu, pentru a lega mai bine relațiile de joc în echipa noastră. Este un prilej bun să ne verificăm capacitățile la sfârșitul perioadei de pregătire fizică. E un turneu benefic, pentru că vom avea jocuri în picioare înainte de debut“.

Obiectivul este tot salvarea de la retrogradare

Tehnicianul de la SCM-U a vorbit și despre obiectivul în noul campionat, spunând că deocamdată nu își poate da seama dacă echipa este mai bună sau mai slabă decât cea din sezonul trecut. „Față de sezonul trecut, avem în componență mai multe tinere. Din echipa din sezonul trecut au mai rămas șase jucătoare, dintre care trei erau titulare. Mi-ar fi greu să spun dacă avem un lot mai bun sau mai slab ca anul trecut. Nu cunoaștem cât de mult s-au întărit adversarii. Obiectivul este rămânerea în prima ligă și acumularea de cât mai multe puncte în sezonul regulat“, a completat Alex Cosma.
Adina Stanciu a venit în vară la SCM-U și a spus ieri că transferul în Bănie, de la campioana Volei Alba Blaj, reprezintă o provocare pentru ea. „Vreau să demonstrez că pot juca bine și la o echipă mai mică, de aceea venirea la Craiova este o provocare pentru mine. Mă simt bine aici, oamenii din jurul echipei m-au convins că am făcut o alegere bună. Avem o echipă tânără, muncim, ne pregătim foarte bine, suntem serioase. Vrem să strângem cât mai multe puncte în campionat“, a spus jucătoarea.

Vor să joace în Cupă în devans

În Cupa României, oltencele vor întâlni în primul tur pe CSM Lugoj și cum învingătoarea va înfrunta în turul următor campioana en-titre Alba Blaj, antrenorul de la SCM-U a menționat că echipa olteană nu și-a propus obiective mărețe în cea de-a doua competiție internă. „Ne-am dori să jucăm meciurile cu Lugoj înainte de debutul campionatului. Ar veni ca un turneu de pregătire pentru noi. Învingătoarea va juca cu Blaj, iar în aceste condiții, Cupa României nu ar fi un obiectiv pentru echipa noastră“.

Programul Turneului

Mâine: 17.00: SCM-U Craiova – U Cluj, 19.00: CSM București – Penicilina Iași; joi: 17.00: Penicilina Iași – SCM-U Craiova, 19.00: U Cluj – CSM București, vineri: 10.00: U Cluj – Penicilina Iași, 12.00: SCM-U Craiova – CSM București. Intrarea este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS