Formația Pandurii Târgu Jiu va întâlni pe Dinamo București în optimile de finală ale Cupei României, potrivit tragerii la sorți efectuate astăzi, la Casa Fotbalului. Cele două grupări s-au întâlnit deja de două ori în acest sezon competițional, în primul tur al Cupei Ligii Adeplast, victoria revenindu-le „câinilor” cu 2-0, și în campionat, unde a fost egal, scor 2-2, ambele dispute desfășurându-le pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin.
„Cam prea mult, m-am cam săturat sincer să jucăm cu Dinamo! Sezonul trecut am jucat de două ori în semifinale plus returul în campionat, au fost trei victorii de partea noastră şi ne-am bucurat. Acum ne-a trecut aşa, o mare victorie prin faţă, din nou în campionat, la acel 2-2 când am scăpat printre degete victoria şi a venit apoi jocul din Cupa Ligii. Am spus şi atunci că ne-am asumat nişte riscuri pentru că am mizat pe acel sistem de rotaţie şi acum va urma meciul din Cupa României. Ne dorim să mergem mai departe, dar nu suntem hotărâţi cum vom aborda jocul. Dinamo e un adversar care traversează o perioadă bună şi sigur va fi un joc deschis oricărui rezultat”, a declarat antrenorul Edi Iordănescu, pentru panduriics.ro.
Iată „tabloul” complet cu meciurile din optimi: FC Viitorul 2 (Liga a III-a) – CFR Cluj, FC Brașov (Liga a II-a) – Astra Giurgiu, SC Bacău (Liga a II-a) – ASA Târgu Mureș, FCM Baia Mare (Liga a II-a) – Steaua București, ACS Poli Timișoara – Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna – CSMS Iași, FC Viitorul Constanța – FC Botoșani, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București.
Partidele, programate într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în ediția trecută a campionatului, vor avea loc în perioada 27-29 octombrie.