Echipa masculină de volei SCM-Craiova a câştigat ediția a cincea a turneului amical „Radu Zamfirescu“, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Sala Polivalentă din Bănie. Oltenii au ridicat trofeul deasupra capului după ce au obținut trei victorii în tot atâtea partide. Sâmbătă, Laurențiu Lică și colegii săi au învins Arcada Galați, scor 3-1 (27-25, 24-26, 25-19, 25-18 ), vineri au trecut de Banatul Caransebeş, scor 3-1 (14-25, 25-19, 25-20, 25-22), iar joi, în prima zi a turneului, au învins nou-promovata Tricolorul Ploiești cu scorul de 3-0 (25-16, 25-18, 25-22).
Pe locul doi s-a clasat United Galați, locul trei a fost ocupat de Tricolorul Ploiești, iar Banatul Caransebeș a ocupat locul patru.
Ucraineanul Craiovei, Klyamar, desemnat jucătorul turneului
Jucătorii craioveni au primit trofeul de la directorul clubului, iar ucraineanul Aleksey Klyamar a primit în plus o statuetă, fiind desemnat cel mai bun voleibalist la acest turneu. „Apreciez că a evoluat de la meci la meci mai bine. A fost mai greu la început să se integreze. Se pare că este pe drumul cel bun și sper să continue tot așa“, a spus Dan Pascu, antrenorul principal al echipei SCM-U.
Acesta a spus că, după cele trei meciuri, echipa se prezintă mai bine, dar intenționează să mai organizeze încă două amicale săptămâna aceasta, mai ales că unul dintre componenții lotului, Ivan Mihalj, nu a disputat nici un joc de pregătire alături de craioveni, deoarece a participat cu naționala sa la Campionatul European: „Echipa arată mai bine după acest turneu. Am început să avem relații de joc. Îi simt motivați pe băieți, cu dorința de a juca și a câștiga și apreciez asta. Mai avem de lucru. Sunt momente în care sunt anumite nesincronizări în joc, se greșește foarte mult individual încă. Încercăm să mai facem încă două amicale la sfârșitul săptămânii, absolut necesare. Îl avem în lot și pe Ivan Mihaly, care e titular în naționala Croației cu care participă la Europene. A participat la pregătire, dar nu a jucat în nici un amical și trebuie și el integrat“.
Lică: Ne-am atins obiectivele
Căpitanul echipei din Bănie, Laurențiu Lică, a punctat la finalul turneului din Polivalentă că este binevenită pentru el și coechiperii săi Cupa „Radu Zamfirescu“. „A fost un turneu amical, ne-am atins obiectivele. Ne-am ridicat la pretențiile clubului și am reușit să câștigăm o cupă binevenită.
Au fost meciuri echilibrate. Ploieștiul venea ca outsider, dar a învins Caransebeșul, ceea ce arată că anul acesta va fi o competiție echilibrată în Divizia A1. În partida cu Galațiul am prestat un joc constant în fața unei echipe puternice“, a spus Lică.
Pascu: Sunt mulți străini de calitate
Divizia A1 va debuta pe 24 octombrie cu o nouă regulă: echipele pot avea șase străini în lot. De aceea, Dan Pascu consideră că va fi un sezon dificil. „Va fi un campionat mai dificil ca anul trecut. Echipele pot transfera șase străini. Ploieștiul are străini și de calitate, de Caransebeș nu mai vorbim. Va fi un campionat dur și trebuie să jucăm la capacitate maximă pentru a repeta performanțele din anii anteriori“, a concluzionat Pascu.
Fetele au debutat cu înfrângere în campionat
Echipa feminină de volei SCM-U Craiova a pierdut primul meci din noul sezon al primei divizii. Oltencele au fost învinse ieri, pe teren propriu, de CSU Medicina Târgu Mureș, cu scorul de 3-0 (25-23, 25-19, 25-19). În runda a doua, echipa pregătită de Alex Cosma, care în acest sezon are ca obiectiv evitarea retrogradării, va juca pe terenul formației CSM București.
Rezultatele turneului
Joi: Craiova – Ploiești 3-0, Galați – Caransebeș 3-0;
Vineri: Craiova – Caransebeș 3-1, Galați – Ploiești 3-1;
Sâmbătă: Craiova – Galați 3-1, Ploiești – Caransebeș 3-0.
Clasament: 1. Craiova. 2. Galați, 3. Ploiești, 4. Caransebeș.