-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCostin Dumitrescu: „Piteștenii au făcut un joc murdar“

Costin Dumitrescu: „Piteștenii au făcut un joc murdar“

Handbaliştii craioveni au rămas neînvinşi şi după etapa a opta
Handbaliştii craioveni au rămas neînvinşi şi după etapa a opta

Handbaliștii de la CS Universitatea Craiova rămân neînvinși după opt etape scurse din Divizia A, seria B. Oltenii au jucat duminică în deplasare, cu HC Argeș Pitești, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 31-31, după ce la pauză craiovenii conduceau cu 17-14.
Reprezentanții CS Universitatea acuză jocul dur prestat de gazde și cred că în condițiile în care s-a disputat partida egalul obținut este un rezultat bun.
„A fost un meci extrem de dur din partea Piteștiului, pentru că li s-a permis din partea arbitrilor, care au fost iertători. Nu pot spune că a fost un arbitraj slab, dar
le-au permis gazdelor să facă un joc murdar. Au fost multe faze din care jucătorii noștri nu au ieșit bine. Au fost două-trei situații în care se impuneau cartonașe roșii pentru piteșteni și nu li s-au dat. Deci, în condițiile în care s-a jucat meciul, consider că egalul este un rezultat bun“, a spus ieri Costin Dumitrescu, antrenor principal al echipei craiovene.
Mai mulți jucători de la CS Universitatea s-au ales cu accidentări mai mult sau mai puțin grave după acest meci. Alexandru Ion a părăsit terenul cu bărbia plină de sânge, iar alți handbaliști acuzau dureri după faulturi dure. „Alexandru are bărbia și gura spartă, Ianași nu știe de unde să se țină, că-l dor toate, Tudor a fost doar de câteva ori «curentat», era foarte grav dacă îl prindeau mai rău adversarii. Bine că acum va fi campionatul întrerupt și avem timp disponibil pentru «reparații», tratamente, fizioterapie“, a completat Dumitrescu. La Pitești, marcatorii echipei craiovene au fost Constantina (9 goluri), Luntraru (7), Ianași (5), Ion (4), Tudor (4), Cărăgui (2) și Zaritchi (2).
După opt etape, clasamentul Diviziei A, seria B, arată astfel: 1. CSM Făgăraș (24p, 8 meciuri), 2. CSM Satu Mare (21p, 8 meciuri), 3. CS Universitatea Craiova (19p, 7 meciuri), 4. Academia Minaur Baia Mare (13p, 8 meciuri), 5. HCM Sighișoara (10p, 7 meciuri), 6. CSU CNOT Brașov (10p, 7 meciuri), 7. ACS Muhlbach Sebeș (10p, 8 meciuri), 8. CS Universitatea Cluj (9p, 7 meciuri), 9. HC Argeș Pitești (9p, 7 meciuri), 10. HC Sibiu (7p, 7 meciuri), 11. CSM Oradea (7p, 7 meciuri), 12. CH CSU Politehnica II Timișoara (0p, 7 meciuri), 13. CNE Sighișoara (0p, 8 meciuri).
Etapa viitoare se va disputa pe 15 noiembrie, atunci când CS Universitatea Craiova va juca acasă cu CH CSU Politehnica II Timișoara.

SCM joacă cu Radnicki în Cupa Cupelor

Echipa feminină de handbal SCM Craiova și-a aflat adversara din Cupa Cupelor. Oltencele vor înfrunta formația sârbă Radnicki Kragujevac, care a eliminat în turul anterior formația italiană Jomi Salerno. Ambele partide s-au disputat pe terenul formației italiene și au fost câștigate de sârboaice cu 35-22 și 26-8. Meciul tur dintre Craiova și Radnicki se va disputa în Serbia, pe 14 sau 15 noiembrie, iar returul este programat pe 21 sau 22 noiembrie în Sala Polivalentă din Bănie.
Aceasta este prima participare în cupele europene pentru echipa de handbal SCM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS