Jucătoarea Alexandra Dulgheru (57 WTA) s-a calificat, astăzi, în optimile de finală ale turneului ITF de la Dubai, dotat cu premii totale de 75.000 de dolari. Dulgheru a trecut în runda inaugurală de italianca Martina Caregaro (278 WTA), scor 6-7 (6), 6-3, 6-2, după două ore şi şase minute, şi va juca în optimi cu rusoaica Valentina Nakinenko (285 WTA).
La polul opus se regăseşte Andreea Mitu (94 WTA), care a ratat calificarea în turul doi la turneul WTA de la Limoges (Franţa, 92.749 de euro), după ce a fost învinsă în primul tur de austriaca Tamira Paszek (171 WTA) cu 6-4, 6-3, după o oră şi 12 minute de joc.
Pentru prezenţa în primul tur la Limoges, Mitu va primi un punct WTA şi 847 de euro.