4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportDonose: Putem să prindem play-off-ul

Donose: Putem să prindem play-off-ul

Donose

Fostul component al Universității Craiova din perioada „Campioanei unei mari iubiri“, Costică Donose (foto), are încredere că Emil Săndoi și elevii săi vor obține un rezultat pozitiv și la Constanța, contra lui FC Viitorul, în confruntarea programată sâmbătă, de la ora 20.30. „Pele“ nu „plânge“ după absențele lui Rocha și Popov, considerând că are cine să-i suplinească, în schimb recunoaște că postul de fundaș stânga reprezintă o problemă serioasă la CS Universitatea în lipsa lui Bogdan Vătăjelu, care este și el suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
„Va fi un meci dificil la Constanța. FC Viitorul este într-o pasă bună, dovadă rezultatele înregistrate în ultimul timp și locul ocupat în clasament. Un lucru bun este că și noi suntem pe val, practicăm un joc plăcut, iar rezultatul și evoluția de la Chiajna chiar îmi dau speranțe. Cu alte cuvinte, se întâlnesc două echipe ofensive și este posibil orice. Aș vrea, în schimb, ca punctele să ajungă în contul nostru, pentru că avem mare nevoie de ele. Avem câțiva absenți importanți pentru jocul cu FC Viitorul: Vătăjelu, Nuno Rocha și Popov, dar nu sunt îngrijorat prea tare. Cred că lipsa lui Vătăjelu o să ne pună probleme, dar în rest avem cu cine să jucăm. Sunt sigur că va găsi Săndoi soluția cea mai bună. Fundași centrali, în locul lui Popov, pot juca Iliev și Dumitraș, la mijloc revine Mateiu, Madson este și el refăcut, mai sunt și Zlatinski, Ferfelea, iar în atac nu sunt probleme. Am încredere în Ivan, este în formă bună, Mateiu îmi place mult cum joacă și eu zic că o să fie bine“, a declarat Costică Donose, pentru GdS.

„Munca bine făcută te răsplătește, în general“

Întrebat dacă CS Universitatea Craiova poate strânge suficiente puncte până la finalul campionatului regulat încât să intre în play-off-ul Ligii I, Costică Donose s-a arătat optimist, bazându-se pe seriozitatea alb-albaștrilor din pregătire și pe valoarea lotului. „Rezultatele indirecte din ultimul timp nu ne-au prea ajutat, dar nu trebuie să disperăm și nici să stăm la mâna cuiva. Este adevărat că ai nevoie și de jocul rezultatelor, dar trebuie să ne câștigăm noi punctele și restul vine de la sine. Munca bine făcută te răsplătește, în general. Cred că nu o să pierdem nici cu Viitorul, că o să câștigăm apoi cu Timișoara și o să luăm punct sau puncte și cu Steaua, care nu mai arată deloc bine și putem profita și noi de forma slabă pe care o arată. În plus, avem un lot valoros. Putem să prindem play-off-ul“, a subliniat Costică Donose.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS