Reprezentativa de fotbal feminin va încheia anul 2015 pe locul doi în preliminariile Campionatului European din 2017, după ce Franţa a învins Grecia, scor 3-0, marţi seară, informează frf.ro. Cu două victorii, 3-0 cu Albania şi 3-1 în Grecia, un rezultat de egalitate, 2-2 în Ucraina, şi o înfrângere, 0-3 în Franţa, echipa antrenată de Mirel Albon se află pe poziţia a doua în calificări, una care, la finalul campaniei, va aduce ori calificarea directă la turneul final, ori dreptul de participare în jocul de play-off.
La Campionatul European ce va fi găzduit în 2017 de Olanda se califică direct reprezentativele de pe primul loc în cele opt grupe preliminare plus şase dintre selecţionatele clasate pe locul al doilea. Alte două ocupante ale poziţiilor secunde vor disputa un play-off pentru ultimul loc la turneul final, unul care, în premieră, se va desfăşura cu 16 participante.
România va disputa următoarele meciuri cu Franţa (8 aprilie 2016), Albania (2 iunie 2016), Ucraina (15 septembrie 2016) şi Grecia (20 septembrie 2016).