-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGata cu scuzele, să vină punctele!

Gata cu scuzele, să vină punctele!

Bogdan Vătăjelu (la minge) şi colegii săi trebuie să câştige cu Voluntariul dacă vor să mai spere la play-off
Bogdan Vătăjelu (la minge) şi colegii săi trebuie să câştige cu Voluntariul dacă vor să mai spere la play-off

CS Universitatea Craiova și-a diminuat din șansele de a prinde play-off-ul după ultimele trei rezultate înregistrate, iar jocul etalat cu Viitorul și Steaua le dă frisoane suporterilor. Alb-albaștrii mai au de jucat cinci „finale“ din retur și orice punct pierdut, în special pe teren propriu, i-ar îndepărta de obiectiv. Duminică, de la ora 14.00, pe stadionul „Extensiv“, „leii“ vor întâlni pe FC Voluntari, iar victoria a devenit obligatorie.

Săndoi: Sper să intrăm iarăși pe o pantă ascendentă

Antrenorul CSU, Emil Săndoi, pus în ultimul timp de multe ori în situația de a cere scuze suporterilor pentru evoluții, atenționează că FC Voluntari este o echipă aflată în subsolul clasamentului, dar care a pedepsit toți adversarii care au tratat-o de sus, afișând totodată un aer optimist în privința punctelor și a calificării în play-off.
„Am reușit de atâtea ori să spargem gheața, să ne redresăm. Să sperăm că o facem și acum. De altfel, eu am observat ceva similitudini față de prima parte a sezonului. În tur, după primele opt etape am obținut șase puncte, iar în ultimele cinci am câștigat 13 puncte, care ne-au adus aproape de play-off. În retur, după opt meciuri am acumulat opt puncte, ne dorim să obținem măcar 13 din următoarele cinci jocuri. Acum, din păcate, nu ne mai bazăm doar pe noi. Așteptăm și pașii greșiți ai adversarului. Dar, în primul rând, important este să ne atingem obiectivul pe termen scurt, victoria cu Voluntari. Întâlnim o echipă disciplinată, cu jucători experimentați aflați pe final de carieră. Nu trebuie să ne fie frică de adversar, ci să gestionăm bine momentele din joc. Să fim atenți la finalizare, pentru că problemele avute în campionatul precedent în avanposturi s-au perpetuat și în actuala stagiune. Sper ca de la acest joc să se regleze toate problemele de la echipă și să intrăm iarăși pe o pantă ascendentă“, a spus strategul grupării din Bănie.
Săndoi nu va miza pe fundașii Acka și Popov, accidentați, și Bawab și Băluță, suspendați, dar va putea începe meciul cu Bălgrădean, refăcut după ce s-a accidentat la Pitești. „Sunt convins că băieții care vor intra, având în vedere modul în care s-au pregătit în toată această perioadă, vor face o partidă bună“, a subliniat Săndoi.

Vătăjelu: Am arătat că putem mult mai mult

Reprezentantul fotba­liști­lor la conferința de presă de vineri, Bogdan Vătăjelu, a admis că moralul nu este punctul forte al alb-albaștrilor în prezent, dar că nu dezarmează nimeni și că lupta pentru play-off continuă.
„Starea noastră de spirit nu este așa cum ar trebui, pentru că nu avem o situație prea bună în clasament. Ultimul meci câștigat a fost cel de la Chiajna și vă dați seama că nici nouă nu ne pică bine. Facem tot ce putem și la antrenamente și încercăm să mergem la victorie la meciurile care ne-au mai rămas. Pași greșiți nu mai avem voie să facem. Primul meci important este cel cu Voluntariul și trebuie să luăm trei puncte, alt rezultat ne dezavantajează. Toate partidele vor fi extrem de tari, dar am arătat că putem mult mai mult. Ar fi o dezamăgire dacă nu prindem play-off-ul, pentru că ăsta este obiectivul meu și cu siguranță și al echipei. Noi nu dezarmăm, ne gândim în continuare la play-off și cred că se va juca până în ultima etapă. Sperăm să fim acolo și trebuie să intrăm motivați la orice meci“, a subliniat Vătăjelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS