Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova s-a impus astăzi, cu scorul de 96-75, în disputa de pe teren propriu cu BC Timişoara, contând pentru etapa a doua din returul Ligii Naţionale.
La revenirea la echipa craioveană, americanul Travis Bureau a evoluat 23 de minute şi a marcat şapte puncte, din „meniu” nelipsind slam-dunkul.
Pentru Craiova au evoluat: Bozovic (15p), Johnson (13), Djurasovic (13), Micic (9), Burlacu (17), Pilcevic (12), Bureau (7), Negoiţescu (2), B. Popescu (2), Ciotlăuş (2), Damian (2), Stanescu.
Înainte de debutul jocului, spectatorii prezenţi în număr mare la meci au aruncat pe parchet cu jucării de pluş, care vor ajunge la copii defavorizaţi.
SCM-U Craiova va juca pe 22 decembrie (ora 18.00) în deplasare cu Energia Târgu Jiu.