9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Washi, după muncă și răsplată

CS Washi, după muncă și răsplată

Karateka de la Washi au primit cadouri într-o festivitate care a cuprins şi demonstraţii (Foto: Claudiu Tudor)
Karateka de la Washi au primit cadouri într-o festivitate care a cuprins şi demonstraţii (Foto: Claudiu Tudor)

Practicanții de karate de la clubul craiovean, multiplii medaliați în 2015, au făcut demonstrații în fața părinților, iar la final au primit cadouri.

Karateka de la clubul CS Washi Craiova au petrecut mii de ore la antrenamente, iar de la competiții s-au întors de fiecare dată încărcați de medalii. Pentru ei, antrenorul Daniel Antici a organizat recent o festivitate de premiere în sala de festivități a Colegiului de Arte „Marin Sorescu“. În prezența părinților, campionii au făcut demonstrații de karate, iar la final au fost răsplătiți cu aplauze, dar și cu cadouri, oferite de parteneri ai clubului.
„A fost pentru prima dată când organizăm ceva de amploarea aceasta, cu sprijinul singurului distribuitor de energie electrică din sudul țării, dar și al DJST Dolj. Cred că au fost în jur de 90 de copii premiați“, a spus Daniel Antici, care împreună cu Simona Cojocariu și Mihai Bulintiș antrenează la clubul craiovean.
Și sportivii s-au arătat încântați de eveniment. Alexandra Țecu, multiplă campioană, consideră că a fost o festivitate deosebită. „Au fost și cei mici, pentru care suntem un model, și a trebuit să ne dăm mai mult silința să iasă ceva frumos. Noi, cei de la Washi, suntem foarte buni și am urcat tot timpul pe podium. Dacă s-a întâmplat să nu urce vreun copil pe podim, a lucrat în continuare, a perseverat, apoi a luat și el medalie“, a spus karateka de 15 ani.
„Ne pricepem să smulgem aplauze“, a completat-o Andra Ștefanovici, sportivă care încheie anul cu patru locuri întâi și un loc trei la Campionatul Național. Andra are 14 ani, practică karate de cinci ani și visează să ajungă antrenoare. Și Andrei Wojcicki,  de 16 ani, s-a simțit bine pe scenă: „A fost un mediu plăcut în care am arătat tot ce am învățat la sală. A fost un antrenament în plus, în fața părinților. Eu am luat trei medalii de aur și una de argint în 2015. Ne antrenăm trei zile pe săptămână, iar în pragul competițiilor avem câte șase antrenamente. Pentru la anul încerc să mă mențin tot acolo, la un nivel ridicat“.

Maria Antici, pasiune pentru karate și matematică

Maria Antici, fiica antrenorului Daniel Antici, pune multă pasiune în karate, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. „Am nenumărate medalii de aur, argint și bronz la Campionatul Național și la Cupă. Fac ceea ce îmi place și încerc să rămân mereu pe primul loc“, a spus sportiva de 16 ani. Maria ne-a dezvăluit că îi place matematica, dar și cum este văzută de colegi: „Colegii mă văd ca pe o fetiță micuță, scundă și periculoasă. Nu avem voie să folosim tehnicile de la karate decât pentru a ne apăra în caz că suntem atacați“.
La numai șase ani și jumătate, Matei Popa se poate lăuda că a încheiat anul cu trei medalii de aur și una de argint. Toată „zestea“ o ține într-un dulap în camera și pentru viitor și-a propus să ia centura roșie.
Răzvan Gigea a cucerit 12 medalii, dar consideră că 2015 nu a fost cel mai bun an al său. „Fac de șapte ani karate. Fratele meu mai mare a venit primul, eu plângeam că vreau și eu și m-a adus și pe mine tata. Am 12 medalii, dar acesta nu a fost cel mai bun an al meu“, a spus sportivul de 12 ani. În schimb, Alexandru Rădulescu este mulțumit cu ce a realizat în anul care tocmai se încheie: „Am cinci medalii în 2015, sunt mulțumit. La anul vreau să iau medalii mai multe. Fac de trei ani karate și am ales ca să mă apăr, dacă cineva mă atacă“.

„Nu este o muncă ușoară“

Antrenorul Daniel Antici a tras și el concluziile la final de an competițional, spunând că a fost un an bun: „Suntem foarte mulțumiți de câțiva ani de rezultatele sportivilor noștri la campionatele interne și internaționale. Rezultatele sunt în creștere, foarte bune. Munca nu este ușoară. Începutul este când se împleticesc, trebuie să învețe ce e stânga, dreapta și învață comenzile, care sunt în japoneză. Treptat învață. Cei care perseverează câștigă concursuri, ca mai târziu acest lucru să devină pentru ei un mod de viață, de a fi buni, de a învăța să-i respecte pe cei buni“.
Acesta a adăugat că sportivii de la Washi se descurcă foarte bine și la școală: „Avem părinți care-i condiționează pe copii, spunându-le că dacă nu învață bine nu merg la antrenament. Este o tachinare pe tema asta, dar benefică lor, pentru că au intrat la licee de top din oraș“.
În final, Daniel Antici le-a făcut o urat sportivilor săi „să fie cuminți, să fie elevi foarte buni la școală, copii foarte buni acasă și elevi buni la antrenament“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS