Ediția jubiliară a Galei Sportului Școlar Doljean, eveniment organizat de 20 de ani încoace de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, s-a desfășurat ieri la Centrul Multifuncțional din Bănie. Rezultatele remarcabile obținute de luptătoarea Ștefania Priceputu nu au mai lăsat loc de surprize în ceea ce privește desemnarea titlului de „cel mai bun sportiv“. Așadar, la două zile de la primirea titlului de „sportiva anului în Dolj“ în Gala DJST, Ștefania și-a adjudecat și ieri titlul de cea mai bună elevă sportivă din județ în 2015, distincție pe care o primise și în urmă cu un an. Așa cum era firesc, antrenorul ei, Valentin Boboșca (LPS „Petrache Trișcu“), a primit și el premiul de cel mai bun profesor-antrenor. Medaliile cucerite de Ștefania în ultimii cinci ani sunt acasă la antrenorul acesteia, deoarece adolescenta locuiește într-o cameră mică aflată la sediul clubului CSM Craiova și nu are loc suficient. „Medaliile și diplomele le am la antrenorul meu, sunt bine împachetate, până o să am o locuință a mea unde să le pun“, a explicat campioana mondială și europeană la lupte libere.
Clasamentele, în funcție de importanța competiției
În cel mai important clasament, cel al rezultatelor obținute la Campionatul Mondial, primul loc i-a revenit Ștefaniei Priceputu, urmată de Aldana Lupeanu (karate, antrenor Geri Mitroi), Sergiu Constantin (lupte, antrenor Marius Cimpoeru), Mădălina Vasile (karate, antrenor Geri Mitroi), Ana Maria Gornoviceanu (karate, antrenor Geri Mitroi), Cezara Constantin (scrimă, antrenor Dan Podeanu) și Gabriel Iordache (karate, antrenor Geri Mitroi).
În clasamentul rezultatelor de la Campionatul European primul loc este ocupat de Alexandra Rombu (karate, antrenor Geri Mitroi), urmată de Adina Căle (caiac-canoe, antrenor Mirel Vasiliche), Alexandra Anghel (lupte, antrenor Marius Cimpoeru), Lavinia Enceanu (caiac-canoe, antrenor Stelian Prodan), Raluca Matei (baschet, antrenor Daniel Vasile), Andreea Olteanu (baschet, antrenor Daniel Vasile), Cătălin Catană (volei, antrenor Daniel Săvoiu), Eduard Catrina (volei, antrenor Daniel Săvoiu), Isabel Călărașu (karate, antrenor Geri Mitroi) și Cătălina Chircă (atletism, antrenor Cătălin Geapana).
Pentru evoluția la Campionatul Balcanic s-au remarcat Cosmin Bîzîche (volei, profesor Daniel Săvoiu), Badea Ruth (judo, profesor Mihai Voinea), Robert Călin (volei, profesor Daniel Săvoiu), Ana Stoian (volei, profesor Daniela Căpățână) și Gheorghe Constantin (lupte, profesor Marius Cimpoeru). Au fost premiați pentru rezultate la alte competiții internaționale: Cristian Bogdan (tenis de masă, profesor Olimpiu Oproiu), Luiza Popescu (tenis de masă, profesor Cătălin Georgescu), Diana Cristuinea (caiac-canoe, profesor Mirel Vasiliche), Cristina Prodan (caiac-canoe, profesor Stelian Prodan), Denisa Urâtu (tenis de masă, profesor Loredana Cârticioiu), Mihai Oprea (scrimă, antrenor Oana Puiu), Tiberiu Draghinda (scrimă, profesor Oana Puiu), Mihai Bigea (scrimă, profesor Daniel Matache), Ștefan Bivolaru (scrimă, Daniel Matache), Andrei Dogaru (scrimă, Daniel Matache).
Rezultate bune la categoriile mici de vârstă
Alin Vancea, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj, s-a arătat mulțumit de rezultatele din 2015, considerându-le mai bune decât cele din anul anterior: „Sunt antrenori și sportivi care fac cinste Craiovei peste tot în lume. Anul acesta s-a excelat la lupte feminin. Ștefania Priceputu a fost numărul 1 la Federația de profil, nu putea ocupa alt loc în clasamentul nostru. În Gala ISJ au fost premiați juniori sau cadeți de la tenis de masă, karate, scrimă, volei, caiac-canoe. Sunt discipline care arată că existăm. Rezultatele sunt reale, palpabile, iar medaliile cucerite de acești sportivi au făcut din școlile lor adevărate muzee pline de cupe, diplome și medalii. Se muncește bine, este loc și de mai bine“.
Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ a avut cei mai mulți premianți în gala de ieri, ceea ce reprezintă o mândrie pentru directorul Geri Mitroi, cel care, în calitate de antrenor de karate, a avut o grămadă de medaliați și anul acesta. „Dincolo de banii primiți, pentru acești sportivi și antrenorii lor contează foarte mult că sunt apreciați pentru ceea ce fac“, a spus Mitroi.