8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Florin Andone și-a prelungit contractul cu Cordoba

Fotbal – Florin Andone și-a prelungit contractul cu Cordoba

Florin Andone (dreapta) continuă la Cordoba (foto: digisport.ro)
Florin Andone (dreapta) continuă la Cordoba (foto: digisport.ro)

Atacantul român Florin Andone și-a prelungit contractul cu formația CF Cordoba (Secunda Division) până în 2018, evenimentul petrecându-se în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat președintele Carlos Gonzalez și Emilio Vega, directorul sportiv al grupării andaluze.
„Florin este jucătorul nostru exponențial și toți suporterii sunt încântați de el. Știam încă din vara trecută că trebuie să-i reînnoim contractul. Prelungirea angajamentului său era clară, iar acum a fost momentul propice. Cifrele contractului sunt confidențiale, dar vă pot spune că Florin este unul dintre cel mai bine plătiți jucători ai noștri, pentru că a câștigat pe teren acest drept. El voia să continue cu noi, iar noi voiam să continuăm cu el. A fost simplu să ajungem astfel la un acord”, a declarat președintele Cordobei, Carlos Gonzalez, conform Digi Sport.
„Dincolo de cifrele sale, absolut fantastice, prelungirea contractului său se datorează mai ales angajamentului și dedicării sale. Îl felicit pe Florin pentru că a ales să continue în cadrul unui proiect foarte ambițios. Îi dorim să continue la același nivel de până acum”, a spus și directorul sportiv Emilio Vega.

„Aici este casa mea”

Florin Andone a mulțumit pentru încrederea acordată atât oficialilor echipei, cât și antrenorului Jose Luis Oltra: „Mulțumesc președintelui, lui Emilio și lui Mister pentru reînnoirea contractului. Sunt foarte recunoscător clubului și fanilor acestei echipe. Mi-ar plăcea să rămân aici pentru mult timp. Sper ca la finalul sezonului să sărbătorim împreună promovarea. Vă pot promite că voi munci în continuare la fel de mult și de dedicat. Mereu am încercat să dau tot ce am mai bun pe teren, zi de zi, atât la meciuri, cât și la antrenamente. Aici este casa mea și sunt încrezător că aici va fi pentru mulți ani de acum înainte. Dar niciodată nu știi cât de departe poți ajunge și care îți sunt limitele. Încerc să dau echipei în continuare totul. Mi-a ieșit până acum foarte bine și sper să-mi iasă în continuare”, a declarat Andone, citat de Digi Sport.
Atacantul de 22 de ani știe că a stârnit interesul multor cluburi din La Liga și din Premier League, dar spune că nu se grăbește să se transfere: „Nu simt presiunea unui transfer. N-am simțit nici înainte de a semna prelungirea, nu simt nici acum. Încerc doar să mă autodepășesc pe mine însumi. Mă consider un jucător ambițios. Mi-ar plăcea să câștig cât mai mult în fotbal și să mă autodepășesc”.
Clauza de reziliere a lui Florin Andone a fost fixată la 10 milioane de euro, iar în cazul promovării echipei Cordoba în primul eșalon din Spania se va dubla.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS