Naţionala de polo a României a învins, astăzi, reprezentativa Germaniei, cu scorul de 14-13, după aruncări de la cinci metri, în semifinala pentru locurile 9-12 de la CE de la Belgrad şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-10, informează Mediafax. Scorul pe reprize a fost 5-2, 1-1, 0-4, 4-3, la finalul timpului regulamentar şi 14-13 după aruncările de la 5 metri, tricolorii calificându-se în finala pentru locurile 9-10.
Principalii marcatori ai României au fost Tiberiu Negrean, cu 6 goluri, şi Cosmin Radu, cu 4 reuşite.
Cea de-a doua semifinală, dintre Franţa şi Olanda, va avea loc mâine. Învinsa va juca, sâmbătă, cu Germania, pentru clasarea finală pe locurile 11-12, iar învingătoarea va întâlni România, în aceeaşi zi, pentru locurile 9-10.
Astăzi se mai joacă prima semifinală a Campionatului European, între Grecia şi Serbia, cea de-a doua, dintre Muntenegru şi Ungaria fiind programată mâine, respectiv primul meci pentru locurile 5-8, între Spania şi Rusia, în timp ce al doilea, între Italia şi Croaţia, va avea loc tot mâine.
Finalele pentru medalii şi meciurile de clasament final sunt programate sâmbătă.
Anterior, în grupa C, tricolorii au învins Georgia, cu 12-6, şi Germania, cu 14-13, şi au pierdut cu Italia, scor 5-11, în optimile de finală au fost învinşi de Grecia, cu 9-15, iar în primul meci pentru locurile 9-12 au trecut de Malta, cu 12-7.
Campioana europeană din 2016 va obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. De asemenea, la CE de la Belgrad se luptă şi pentru calificarea la turneul preolimpic din aprilie 2016, la care vor lua startul 12 echipe, din care cinci europene. Italia are asigurat un loc, fiind gazda turneului preolimpic. Primele trei clasate la acest turneu preolimpic se vor califica la JO de la Rio.
La ediţia din 2014 a Campionatului European, România s-a clasat pe locul 8.
Campioana europeană en-titre este Serbia, care este deja calificată la JO din 2016 în calitate de câştigătoare a Ligii Mondiale în 2015. De asemenea, Croaţia şi Grecia sunt calificate, după ce au încheiat pe locurile 2-3 la CM din 2015, după Serbia.